FC Municipal Târgu-Mureş va întâlni în deplasare duminică, 28 noiembrie, formaţia „U” Cluj Napoca, în cadrul unui meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii I la fotbal. Partida va începe la ora 14.00, se va disputa pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia şi va fi arbitrat de trioul format din Florin Marcu (Oradea), Octavian Sovre (Oradea) şi Marius Nicoară (Băile Herculane).
Sabău: „Va fi un meci greu”
Înaintea acestei etape, „municipalii” se află pe poziţia a 12-a în clasament cu o zestre de 18 puncte cu două mai multe decât Gloria Bistriţa, ocupanta primului loc care duce în Liga a II-a. Din cele şapte deplasări din acest sezon, FC Municipal a obţinut o victorie, trei rezultate de egalitate şi trei eşecuri, şi un golaveraj de 5-10. „Va fi un meci foarte greu, nu ştiu care va fi reacţia unor oameni din fotbal în urma declaraţiilor mele mai agresive”, a declarat antrenorul FCM, Ioan Ovidiu Sabău, după meciul din etapa trecută, pierdut cu 0-1 în faţa Stelei.
Trei victorii din opt meciuri „acasă” pentru „U”
De cealaltă parte, clujenii se află pe locul 11 în clasament, cu 19 puncte. Întrucât „şepcile roşii” au stadionul în costrucţie, meciurile de pe teren propriu se desfăşoară la Alba Iulia, astfel încât se poate considera că partida se va disputa pe teren neutru. Clujenii au disputat opt întâlniri „acasă”, obţinând trei victorii (2-1 cu Oţelul, 2-1 cu Gloria Bistriţa şi 1-0 cu Astra), trei remize (1-1 cu FC Vaslui, CFR Cluj şi Pandurii Târgu Jiu) şi două eşecuri (1-2 cu Steaua şi 2-3 cu Victoria Brăneşti), golaveraj 11-10.
Meciurile etapei a XVII-a:
Vineri, 26 noiembrie
Unirea Urziceni – Sportul Studenţesc ora 18.00 (GSP TV)
FC Vaslui – Pandurii Târgu Jiu ora 20.30 (Digi Sport)
Sâmbătă, 27 noiembrie
Oţelul Galaţi – Astra Ploieşti ora 14.00 (GSP TV)
FC Braşov – Rapid ora 19.30 (Digi Sport)
Di