Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Victor Ponta a evaluat şansele PSD la Alba Iulia

Publicat in Alba24, joi 4 noiembrie 2010 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a aflat, joi, la Alba Iulia, pentru o întâlnire cu liderii organizaţiei locale a partidului. Acesta le-a cerut social-democraţilor să se concentreze pe activităţile de partid, mai ales că, de anul viitor, începe precampania electorală pentru alegerile locale din 2012. La ultimele alegeri locale, PSD Alba a câştigat doar 6 primării, iar, la alegerile parţiale din acest an, şi-a mai adjudecat două localităţi.

Ponta a mai recunoscut faptul că, după congresul din februarie al partidului, organizaţiile din Transilvania nu au primit funcţii în structurile de conducere ale PSD. Acest lucru va fi discutat pe larg la întâlnirea de săptămâna viitoare dintre Victor Ponta şi liderii filialelor din Ardeal.

Totodată, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a afirmat, joi, că organizaţia PSD Alba a trecut cu bine de evaluările interne efectuate de la centru, recent, în privinţa filialei.

Ponta s-a aflat la Alba Iulia pentru câteva ore, după ce a participat la o întâlnire similară cu reprezentanţii PSD Cluj şi urmând să ajungă la Sibiu.

Ponta nu exclude acceptarea în PSD a politicienilor Călin Potor şi Mugurel Sârbu

Referitor la situaţia unor politicieni locali, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că apreciază faptul că deputatul independent de Alba, Călin Potor, a votat moţiunea de cenzură. Totodată, liderul social-democrat apreciază şi popularitatea de care se bucură în rândul locuitorilor din Sebeş a primarului democrat-liberal Mugurel Sârbu. Ambii politicieni ar trebui să se decidă în privinţa viitorului politic, fiind în conflicte cu PD-L.

Totuşi, Ponta a spus ca aceştia trebuie să-şi anunţe intenţia de a intra în PSD, după care organizaţia judeţeană va lua decizia dacă îi va primi. „Pe domnul Potor îl apreciez, pentru că a votat moţiunea de cenzură, ceea ce este foarte bine. Dacă vrea să vină la PSD sau dac

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°