Antrenorul BC Mureş, Deri Csaba, a spus după meciul pierdut de echipa sa pe muchie de cuţit în deplasare cu U-Mobitelco Cluj-Napoca că în ciuda înfrângerii, este satisfăcut de jocul echipei. „Puteam să câştigăm în faţa unei echipe foarte valoroase, dar am fost lipsiţi de şansă, şi am făcut pe fondul oboselii câteva greşeli pe final, care ne-au costat. Ne-a lipsit foarte mult Mayfield, care s-a accidentat la ultimul antrenament înainte de joc, şi trebuie să spunem că Forte a jucat incomplet refăcut după o răceală, iar Dumitru a avut un deces în familie, ambii lipsind de la mai multe antrenamente înainte de joc. Pe de-altă parte, fără să acuz foarte vehement arbitrajul, trebuie să spun că în prima repriză, când am fost pe val, şi puteam să ne desprindem, arbitri au dat câteva mingi gratuite gazdelor, unele chiar comice, asta ţinându-i practic în meci”, a declarat Deri Csaba.