Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: Reclamele comuniste româneşti ies în lume

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2010 ·

O expoziţie de reclame vechi cu origini clujene, încununată cu succes la Bucureşti, va fi prezentată în toată Europa. Ancuţa-Lăcrămioara Chiş (28 de ani), o cercetătoare din Cluj-Napoca, a realizat o expoziţie cu reclame şi afişe publicitare din ziarele comuniste. Ele vor fi prezentate în marile galerii europene anul viitor.

Zeci de afişe, postere şi alte reclame vechi, din perioda comunistă dar şi de după, adunate din ziare şi reviste de cercetătoarea clujeancă, au „rupt gura târgului“ la Institutul Cultural Român (ICR) de la Bucureşti, organizat în această toamnă la Bucureşti. Deoarece expoziţia a strâns o audienţă record pentru Institut, ele vor fi imaginea calendarului ICR.

Invitaţi în Europa

În cadrul expoziţiei de la Bucureşti, cercetătoarea, alături de Ucu Bodiceanu, directorul de programe al Casei Municipale de Cultură Cluj, au întâlnit mai mulţi directori de galerii din Europa, care i-au invitat, anul viitor, să-şi expună reclamele în capitalele ţărilor de pe continent. „În funcţie de bugetele pe care le au ne vor invita, pe parcursul întregului an, să expunem la ei“, ne-a spus Bodiceanu.

Cercetătoarea spune că e vorba de capitale ale unor ţări precum Germania, Polonia, Franţa sau Belgia. „Vom avea exponate cu propaganda şi reclama comunistă, deoarece străinii asta preferă“, a adăugat Chiş, motiv pentru care expoziţia se va numi „Reclama şi propaganda în România comunistă“.

În luna septembrie, aceştia au fost prezenţi şi la Pecs, capitală culturală europeană în acest an, unde au expus reclame atât în limba română, cât şi în maghiară.

Reclame savuroase

Tânăra, care tocmai şi-a luat doctoratul în filosofie, este de părere că expoziţia pe care a organizat-o împreună cu Ucu Bodiceanu la ICR în urmă cu puţin timp, prinde la public deoarece are nuanţă, iar reclamele sunt amuzante. „Reclamele sunt gustate de toa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 43 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 43 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum 57 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°