Anumite exerciţii, care pot fi făcute şi pe computer, te ajută să dezvolţi noi legături între neuroni şi să ai un tonus cognitiv mai bun.
Te poţi relaxa şi scăpa de stres cu ajutorul unor „exerciţii pentru minte", un fel de teste psihologice, care îţi pun capul la contribuţie, fără să te obosească însă. Stai în faţa computerului şi în cele patru colţuri ale ecranului îţi apar diverse figuri geometrice, un triunghi, un romb, un pătrat, un cerc, de diverse culori.
La un moment dat dispar, apoi reapar. Tu ghiceşti cu mouse-ul locul în care a fost fiecare. Ţi se dă rezultatul, apoi treci la următorul exerciţiu: un şir de şase cifre pe care va trebui să îl memorezi. Pe rând, trebuie să spui care cifre lipsesc din şir, după reguli care ţi se explică la începutul exerciţiului.
Se practică 30 de minute pe zi
Astfel de exerciţii îmbunătăţesc memoria, cresc puterea de concentrare, te ajută să fii mai rapid în luarea deciziilor. Ca să ai rezultate este nevoie să le faci constant, timp de trei săptămâni, aproape zilnic sau măcar la două zile. „Aşa cum antibioticele se iau riguros, tot aşa aceste exerciţii trebuie practicate zilnic, timp de 30 de minute", spune Stelian Marian, director general Synergon Consulting, firma care a adus CD-ul „Brain Fitness" pe piaţa din România. Cercetătorii în neuroştiinţe au arătat că aceste tehnici de exersare mentală pot face diversele reţele de neuroni să funcţioneze mai bine. „Nu se vor naşte alţi neuroni, dar este posibil să dezvoltaţi noi legături între ei, să aveţi un tonus neurologic şi cognitiv mai bun", spune me-dicul Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.
Imunitatea, mai bună
Nu doar mintea va avea de câştigat de pe urma acestor exer-ciţii, ci şi sistemul tău imunitar. „Se îmbunătăţeşte nu doar per-formanţa mentală,