– De ce nu începe? întreabă domnul de lîngă mine. Are un trenci ponosit şi o servietă veche de piele.

– Începe la 7, îi explic eu.

– În ziar am citit că la 6.

– La 6 au fost invitaţi oamenii, expoziţie, cocktail...

– În ziar aşa spunea, la 6!

Pauză. Un grup de elevi de la un liceu de elită din Bucureşti se foieşte de jur împrejur. Cîteva scaune sînt ocupate cu hainele lor.

– Nu puteţi să strîngeţi şi voi hainele astea, că mai vine lume, l-am văzut şi pe domnul Emil Constantinescu, e şi domnul Stelian Tănase, sînt elite ale ţării noastre, aveţi şi voi puţin respect! li se adresează omul în trenci, revoltat, elevilor.

– Cine e fiinţa asta? întreabă o fată, uitîndu-se lung la omul în trenci. După care îi face o poză cu mobilul. Toţi colegii rîd.

– Nu mai există respect în ziua de astăzi! mi se adresează omul în trenci mie.

Eu tac. El priveşte admirativ în jur. Sîntem la Sala Palatului.

– Nu se mai construieşte acum aşa ceva!... Acum totul e cu investiţii străine, cică, da’ nu mai e nimic pentru oameni. Eu stau tot în bloc, de pe vremea lui Ceauşescu. Fără Ceauşescu nu aveam nici asta...

Se stinge lumina în sală. Toţi elevii chicotesc. Începe filmul. O scenă din procesul lui Ceauşescu.

– A, ştiu asta! exclamă un băiat cu mîinile petrecute pe după umărul celor două colege de lîngă el. Acum o să-l împuşte, stai să vezi...

Nu-l împuşcă. Urmează scena morţii lui Gheorghiu-Dej.

– Aoleu – ţipă o fată – să nu-mi spui că acum o să-mi arate şi cadavre!

– Ăsta cine e? se interesează o alta.

– Gheorghiu-Dej, fată, n-auzi?

– Ce nas mare are! comentează o voce de băiat.

– În puii mei, mi-am agăţat o unghie! se aude o voce de fată.

Trei elevi ies din sală şi se întorc peste cîteva minute cu trei pungi de sticksuri. Le împart, veseli, între ei. Cineva fotografiază ecra