In ultima parte a "Trilogiei Millennium", Lisbeth Salander arboreaza look-ul punk asa cum odinioara indienii isi pictau fetele inaintea bataliei. Eroina iese invingatoare din lupta cu societatea care a distrus-o. "Castelul din nori s-a sfaramat" ridica finalul trilogiei, dar nu pana la nivelul primei parti.
Realizat de Daniel Alfredson, care a semnat si "Fata care s-a jucat cu focul", "Castelul din nori s-a sfaramat" (varianta in romana traduce literal titlul din suedeza, pe cand varianta in engleza e "The Girl Who Kicked the Hornets' Nest"), se ocupa mai mult de Lisbeth Salander decat o facea partea a doua, dar tot nu reuseste sa te tina in fotoliu fara sa te plictisesti.
Pentru ca celelalte doua parti au intrat pe ecranele noastre in ultimele doua luni, nu e nevoie de prea multe flashbackuri pentru a reintra in poveste. Oricum, filmul incepe acolo unde se termina partea a doua. Dupa ce aproape a fost ucisa (ca intr-un horror de duzina) de tatal pe care nici ea, la randul ei, nu l-a putut omori, Lisbeth si Aleskander Zalachenko sunt operati, salvati si internati pe acelasi palier al spitalului. Sub paza politiei.
Aceasta parte a treia e momentul aparitiei in arena a fostilor camarazi ai lui Zalachenko, azi niste pensionari cu dialize, cancere si carje, dar la fel de rai ca in tinerete. Atat de rai incat intre doua dialize sau doua crize de ficat au suficient sange in ei incat sa incerce sa-i omoare atat pe Lisbeth cat si pe acest Hannibal Lecter pe nume Aleksander Zalachenko.
Ajuns la a treia parte cu gustul neplacut lasat de partea a doua, spectatorul poate avea mai mult reactii. Ar putea, de pilda, sa se simta plictisit de subiectul Zalachenko si sa duca dorul intrigii din prima parte (si nu doar intrigii de acolo).
Ar mai putea deveni neatent la amanunte sau la punctele principale ale subiectului, bifand cu
