Din punct de vedere al sondajelor privind viaţa politică, ne aflăm într-un moment deosebit. În primele 6 luni ale anului, sondajele privind intenţia de vot au fost cvasiabsente. Singurul sondaj publicat a fost cel al CURS (februarie), în care situaţia principalelor partide era, în linii mari, neschimbată faţă de alegerile din toamna anului 2008: PDL - 35%, PSD - 35%, PNL - 18%.
O dată cu arşiţa verii au început să iasă la iveală şi sondajele. În mod ciudat, realizate exclusiv de agenţii foarte tinere (IRES) sau necunoscute până atunci (IPP Data Research, GSS). Acestea indicau, în iulie, o scădere dramatică a încrederii în primul-ministru şi în preşedintele ţării, un dezacord cvasiunanim cu direcţia spre care ne îndreptăm şi, drept consecinţă, a intenţiei de vot pentru partidul de guvernământ: 14% conform INSOMAR, 12% la IPP. Pe baza acestor date, confirmate de alte câteva sondaje ulterioare, s-a tras concluzia că PDL se află în cădere liberă şi că are şanse mari de a împărtăşi, după următoarele alegeri parlamentare, soarta PNŢ-CD din 2000. De atunci, tot aud diverse scenarii bazate pe această premisă. Ea este falsă şi voi arăta de ce. Întâi, pentru că s-a trecut cu vederea oprirea căderii libere. Un corp aflat în cădere liberă înregistrează o viteză accelerată; or, din iulie până acum (mai mult de două luni), cifrele din dreptul acestui partid se învârt în jurul a 14-16%. Cu alte cuvinte, a existat, într-adevăr, o cădere liberă din primăvară până prin iulie (probabil între momentul anunţării măsurilor drastice de austeritate şi cel al materializării acestora), care însă s-a oprit pe un palier relativ constant.
Apoi, se uită faptul că PDL ar deţine, în cazul unor alegeri anticipate (din ce în ce mai puţin probabile), avantajul controlului unei administraţii excesiv politizate, factor care în România contează (din păcate). Dacă ar
