Buticarul liceului, crezând că suntem concurenţa, m-a ameninţat şi bătut, ca să nu-i fur din clienţii elevi. Acesta a precizat în mai multe rânduri că nimeni nu-i poate veni de hac, deşi desfăşoară activităţi ilegale, că el face legea la Fundulea, deoarece e finul deputatului PDL Stelian Fuia, că directoarea e tot PDL-istă şi că el e cel care l-a pus pe primar la alegerile din 2008. Directoarele liceului m-au avertizat că nu depinde de ele ce se vinde elevilor, deoarece buticarii „au relaţii la primărie".
RL: Patronul uneia dintre cele două dughene a venit la maşina noastră, parcată în faţa liceului, a ciocănit în geam şi mi-a făcut semn să ies afară:
Eu sunt patronul la buticul din spate. Am înţeles că vrei să intri pe-aici să-ţi deschizi nu ştiu ce. Ia-ţi bagajul şi du-te. Ia-o mărunt şi uită liceul ăsta. Nu te bagi peste noi să vii să ne iei cârnatul din fasole.
RL: Dar încerc să vorbesc la primărie, poate....
Cum să vorbeşti cu primarul dacă eu am muncit pentru el să voteze şi l-am pus primar. Cum să treacă primarul peste mine? Dacă vii aici îi pun pe toţi pe tine. Ţi-o spun din start.Şi gardă, şi şmecherii şi toată lumea. N-ai ce să cauţi aici... Sunt prea puţini copii ca să facem faţă... Du-te de unde eşti tu. Eu n-am venit peste voi să vă calc.
RL: Dar pot să aduc hamburgeri, hotdogs...
Poţi să aduci tu şi mama hamburgerilor. Aia fac eu acolo, în dugheana aia albă. Fac sandvişuri, hamburgeri şi cu hotdog. Eu fac de trei ani de zile aşa ceva.
RL: Nici măcar cafea?.
Păi, dacă tu vinzi cafea, eu ce mai vând? A încercat fosta directoare să bage dozator de cafea în liceu. Dacă directoarea fostă a avut dozator de cafea în şcoală şi eu i l-am scos afară? Şi, în primul rând, n-ai voie să vinzi aşa ceva: fast-food. Ştii ce înseamnă fast-food.
RL: Dar dumneavoastră de ce aveţi voie?
Pentru că eu sunt eu şi am mun