…Draga Ghita,
Nu as fi apelat la aceasta formula de comunicare publica daca nu m-ar fi ingrijorat cu asupra de masura ideea lansata ingenuu de catre Elena Udrea ca tocmai tu sa candidezi la urmatoarele alegeri interne pentru presedintia PDL – o propunere pe care ieri nu te-ai grabit s-o dezminti, dupa cum, sincer, m-as fi asteptat. Ne cunoastem de multa vreme. Am copilarit impreuna, am facut liceul impreuna si, chiar daca dupa aceea drumurile noastre s-au despartit, am reusit sa ne mai intersectam de cateva ori, sa punem tara la cale. Ne stim asadar, de bine, de rau, unul altuia atat bunele cat si relele. Stim unde suntem de acord si unde nu.
Imi amintesc cum, la ultima intalnire, m-ai intrebat dojenitor “ce am cu Basescu, de-l critic“. Ti-am explicat si atunci, iti reamintesc si acum: l-am criticat pe Basescu de fiecare data cand am simtit ca pozitia pe care o adopta e departe de a fi cea corecta, dar l-am sprijinit de fiecare data cand mi s-a parut ca are dreptate (sau atunci cand, departe de a fi solutia ideala, ramanea, totusi, raul cel mai mic). Nu “am” si nu voi “avea” niciodata “ceva”, nici cu Basescu, nici cu Geoana, Ponta, Antonescu, Udrea sau mai stiu eu cine. Nu am strategii pentru sau impotriva unor persoane. Am strategii, insa, pentru ceea ce, cred eu (as putea, de buna seama, sa ma mai si insel) e cel mai bine pentru Romania. A critica in aceste conditii nu e echivalent cu “a avea ceva cu cineva”. Inseamna a atrage, cu bunavointa, atentia. A trage de maneca pana nu e prea tarziu.
Iata de ce te rog sa interpretezi si aceasta epistola in aceeasi cheie.
N-am mize personale, nu sunt si nu voi fi membru de partid. Gandul ca ar trebui sa-mi aleg cuvintele sau deciziile in functie de potentialul lor electoral sau de luptele intestine ale unui partid imi da fiori. Gandul ca as putea zice “da” desi cred ca raspunsul potrivit e “nu”, pent
