Discriminarea la serviciu este un fenomen încă prezent, care, din păcate, este atât de obişnuit încât e ignorat de foarte mulţi români din cauza fricii că îşi vor pierde locul de muncă. Totuşi, cei care se află într-o astfel de situaţie au la îndemână o serie de mijloace de combatere a fenomenului fără repercusiuni.
Potrivit informaţiilor primite de la Centrul Local Antidiscriminare (CLA) Dolj, locuitorii judeţului nu se înghesuie să sesizeze comportamente discriminatorii la locul de muncă. „Până în prezent, doar două persoane ne-au informat cu privire la faptul că se consideră discriminate. Nici una dintre acestea nu făcea însă referire la egalitatea de şanse pe piaţa forţei de muncă“, a declarat Florin Bonciog, coordonatorul CLA Dolj. Acesta a explicat că motivele pentru care oamenii nu vin la Centru să vorbească despre o astfel de situaţie sunt diferite - fie nu ştiu încă de existenţa acestui centru, fie nu au încredere că se poate rezolva ceva într-un caz de discriminare. „Alt motiv este şi acela că le este teamă să sesizeze Centrul pentru rezolvarea problemei din cauza unor eventuale repercusiuni. Asta deoarece, de cele mai multe ori, oamenii care încearcă să sesizeze anumite aspecte sunt supuşi la reperesalii din partea angajatorilor şi, în final, devin o victimă“, a adăugat Florin Bonciog.
Ce puteţi să faceţi dacă vă consideraţi discriminaţi
Totuşi, legislaţia în vigoare vine în întâmpinarea acestor situaţii. „Angajatul poate să se adreseze gratuit instanţei doar pentru faptul că a fost victimizat în urma încercării de a-şi apăra drepturile“, a precizat Florin Bonciog, care a explicat că victimizarea reprezintă orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
În cazul în care consideraţi că sunteţi discrimina