Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Direcţiei Patrimoniu Timișoara, cercetat de DNA

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 noiembrie 2010 ·

Procurorii anticoruptie din Timișoara au început urmărirea penală împotriva mai multor funcţionari publici din cadrul Primăriei Timişoara, acuzaţi că ar fi prejudiciat bugetul local cu suma de peste 50.000. PRintre acuzaţi se numără şi directorul Direcţiei Patrimoniu, Nicusor Miuţ, şi seful Biroului Spaţii şi Terenuri, Marius Voicu. Sursa: Adi Pîclișan

Ancheta demarată în primăvară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) are la bază terenul pe care se află baza sportivă şi de agrement "Heaven", care a fost închiriată omului de afaceri Dorin Epure la preţul de 2.500 de lei pe lună, majorat ulterior din cauza inflatiei pâna la 5.000 de lei pe lună.

Mai mult, primaria a perceput chirie doar pe 3.200 de metri pătrati, în condiţiile în care suprafaţa totală este de 15.000 de metri pătraţi. Şi nu în ultimul rând, desi contractul de închiriere a expirat la sfârşitul anului 2009, Dorin Epure a solicitat prelungirea acestuia pe motiv că are nevoie de timp pentru a-şi recupera investiţia de aproape 2 milioane de euro.

Constantin Niculor Miuţ consideră că nu are nimic de ascuns. "Am fost anunţaţi de DNA Timişoara ca s-a început urmărirea penală în acest dosar, în care sunt cercetaţi mai mulţi funcţionari din primărie. Asta e, ne vom prezenta pentru a spune ce stim", a spus directorul Directiei Patrimoniu, Nicusor Miut.

Teren cu antecedente penale

Primăria Timişoara a intrat în posesia celor 15.000 de metri pătraţi de teren în anul 2001, când i-a achiziţionat de la fostul proprietar SC ICM SA Timiş, contra sumei de 3,5 miliarde de lei vechi.

Semnatarii acelui contract de vânzare-cumparare din partea ICM, directorii Mihail Panaitescu şi Ion Terescu, au fost condamnaţi ulterior la câte cinci ani de închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni de fals, abuz în serviciu şi evaziune fiscală.

Mai exact, au cerut ca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Comisia Europeană propune extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja mai multe zone - surse Reuters

News.ro acum 37 minute
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede un „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai UE şi un

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum 2 ore
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum o ora
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum o ora
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei peste 253 milioane de euro pentru încălcarea drepturilor omului

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia la plata a peste 253 de milioane de euro Georgiei pentru încălcarea drepturilor locuitorilor din două regiuni separatiste - Abhazia și Osetia de Sud - în urma războiului ruso-g

Un bărbat care a participat la jaful de 10 milioane lei de la Poșta Timișoara, prins în Italia

Mediafax acum o ora
IPJ Timiș anunță că marți dimineața autoritățile italiene au arestat un cetățean român, de 37 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare din România pentru săvârșirea infracțiunii de furt

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°