Anul trecut, Polirom publica Omagiu Cataloniei a lui George Orwell – amintirile scriitorului din războiul civil din Spania. O carte pasionantă. Un Orwell ameţitor, care trece de la euforie la furie, trecînd prin eroism şi plictiseală. Recent, tot Polirom publică Jurnale. Un cu totul alt Orwell.

În Omagiu ajunsese la Barcelona atunci cînd oraşul trecea printr-o revoluţie de jos în sus, anarhistă, comunistă, troţkistă, nici nu contează numele. Venind din insuportabila Anglie burgheză, trăieşte cu euforie acea primă perioadă în care oamenii îşi spun „tovarăşe“, iar chelnerii şi frizerii refuză bacşisul pentru a nu se umili. Uneori este jenant din perspectivă istorică: „Fiinţele umane căutau să se poarte ca nişte fiinţe umane şi nu ca nişte rotiţe în maşina capitalistă“. Dar rămîne Orwell peste tot, chiar şi cînd bate cîmpii în acest mod. Mai presus de toate, este un om onest. Care pleacă pe front, îndură frigul, mizeria şi plictiseala. Şi, treptat, remarcă fisurile în comportamentul fiinţelor umane. Peste doar trei luni se întoarce la Barcelona şi vede domnind penuria şi corupţia. Peste alte cîteva luni în tranşee, revine şi deja vede poliţie politică, epurări, puşcării pline cu oponenţi politici (comuniştii îi vînează pe anarhişti şi troţkişti). Catalonia lui Orwell reproduce în cîteva luni decăderea de la vis la mizerie şi stalinism, care s-a produs apoi la scală globală cu comunismul. Asta nu-l face mai puţin anticapitalist sau mai puţin convins de dreptatea cauzei, Franco tot trebuie învins „chiar dacă Spania s-ar fi ales cu o dictatură sufocantă şi cu toţi oamenii ei cei mai buni în temniţă“. Una peste alta, rămîne un erou şi un naiv. Deşi rănit şi suferind, nu se abţine să lupte. Doar pentru a ajunge înapoi în Barcelona, unde partidul în a cărui miliţie lupta (din întîmplare) este anihilat şi vînat. Deşi prietenii îi sînt închişi, pur şi simplu natura s