Butelia care alimenta centrala electrică a unui apartament din cartierul C5 din municipiu a explodat. Cele două persoane surprinse în locuinţă au fost preluate de ambulanţă şi transportate la Spitalul Judeţean Tulcea. Una dintre persoanel a refuzat spitalizarea, iar cealaltă este ţinuă sub observaţie, având arsuri la nivelul membrelor.
UPDATE: Nicuşor Lupu (38 de ani) din municipiul Tulcea este cel rănit în incidentul de pe Gavrilov Corneliu. Alături de el a fost transportată la Spital şi soţia sa.
La ora 11.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost anunţat pe apelul unic 112 de producerea unei explozii de butelie într-un apartament de pe strada Gavrilov Corneliu.
„Detaşamentul de pompieri Tulcea s-a deplasat urgent cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, trei subofiţeri şi un ofiţer pentru deblocarea uşilor de acces şi degajarea obiectelor ce au ajuns în copacii din apropiere din cauza exploziei, existând pericolul să provoace pagube materiale sau chiar victim“, a declarat Daniela Rotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
La faţa locului s-a constatat că deflagraţia s-a produs din pricina acumulării de gaz pe timpul nopţii de la o butelie ce alimenta centrala termică a apartamentului.
După cum spune şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, cele două personae, soţ şi soţie, nu sunt foaret grav rănite.
„Una dintre persoane a refuzat internarea, neavând nimic, iar cea de-a doua este ţinută sub observaţie, întrucât are arsuri la nivelul membrelor“, a declarat dr. Dumitr Vâlcu.