Cât de uşor poate să alunece istoria într-o parte sau alta! Nu mă gândesc aici la trenul greu al evenimentelor, Istoria cu i mare, care poate şi ea să deraieze una-două şi să te întrebi cum a fost posibil, ci la schimbarea imaginii despre trecut – cât de uşor se pot schimba nuanţele şi cum poate fi răstălmăcită o realitate pe care n-ai trăit-o sau ai uitat-o. Timpul trece şi răstălmăcirea ajunge literă de lege, pentru că se pierde masa critică a celor care o pot contesta. Chiar şi atenuarea unor realităţi oribile este răstălmăcire grosolană.

Nu am văzut “Autobiografia lui Ceauşescu”, dar mi s-a făcut pielea de găină citind comentariile de tot felul. M-a străfulgerat ideea că, peste generaţii, Ceauşescu va ieşi învingător. Va avea de partea lui imaginea, portretul viu, în mişcare, cu sonor şi fără comentariu, o imagine de care te poţi ataşa. Va deveni simpatic, pentru că a fost un om în situaţii şi relaţii umane, concrete, un tată jucându-se cu fetiţa lui, un soţ aruncând cu bulgări de zăpadă în soţia care râde, va deveni inteligent şi bun, pentru că teoria pe o care o spunea “la serviciu” este umanistă în litera ei demonică, va deveni chiar martir, pentru că avem imaginile în care este victima demnă a unui proces infam şi înfiorător în care până şi avocatul apărării este o fiară cu colţi însângeraţi.

Sistemul grotesc al epocii ceauşiste nu se vede niciunde în imagini. Nu va rămâne decât în cărţi incapabile să redea umezeala neîncrederii, minciuna ubicuuă, aerul de pivniţă de pe străzile oraşelor, schizofrenia controlată a tuturor personajelor, şoaptele şi lătratul oamenilor. Viaţa cotidiană din epoca gri ceauşistă va fi imposibil de redat în film. Poate doar sonorul-comentariul din epocă al unor imagini aparent inocente să aproximeze o realitate greu de înţeles de cei care nu au trăit-o.

Este un timp orb, care nu are claritatea ororilor din anii ‘