Am început să scriu acest articol la scurtă vreme după o remarcabilă aniversare. Pe 3 octombrie 1989 a fost implementată efectiv o decizie uluitoare, luată cu numai o lună în urmă. Pe 23 august, Volkskammer – legislativul est-german – a votat aderarea unilaterală a landurilor est-germane la Constituţia Germaniei de Vest. Articolul 23 al legii fundamentale vest-germane permitea asta, dar nici guvernul Germaniei de Vest şi nici Parlamentul ei nu au fost consultate!
După aceea, termenii reunificării au fost definiţi într-un tratat semnat la Berlin pe 31 august 1990 şi ratificat de ambele parlamente, est- şi vest-german, pe 20 septembrie. Tratatul de pace dintre cele două state germane şi cei patru aliaţi învingători a fost semnat la Moscova în aceeaşi zi, iar reunificarea a fost proclamată oficial pe 3 octombrie. Aceste evenimente, înfăptuite de trei actori, au scuturat lumea din temelii – şi au schimbat-o pentru totdeauna. Primul actor a fost Mihail Gorbaciov, care a aprobat deschiderea graniţei dintre Austria şi Ungaria – fapt care a declanşat lanţul de evenimente care au condus la unificare. Şi tot Gorbaciov a anunţat că forţele armate sovietice nu vor interveni în sprijinul regimurilor comuniste şubrezite, împotriva voinţei popoarelor lor – o declaraţie care viza direct Germania de Est.
DE ACELASI AUTOR Lideri pentru o lume fără lideri Franţa îi revine lui Hollande Revenirea franceză? Căile franceze ale crizei Al doilea personaj-cheie a fost cancelarul vest-german Helmut Kohl, care a dat năvală prin breşa creată, ignorînd precauţiile aliaţilor, în vreme ce al treilea actor, poporul est-german, a năvălit în stradă, fără să ţină seama de riscuri, şi a demonstrat, forţînd reunificarea.
Aceste evenimente au avut un impact profund asupra relaţiilor dintre Germania şi aliaţii săi. SUA, Marea Britanie şi Franţa păreau să creadă că totul s-a petrecut
