Sâmbătă şi duminică va avea loc la Bazinul Olimpic din Piteşti cea de-a doua ediţie a competiţiei naţionale de înot Cupa TYR, destinată categoriilor de vârstă cuprinse în intervalul 8 şi 15 ani.
Anul acesta s-au înscris în concurs 350 de sportivi, de la 14 cluburi din ţară, reprezentând oraşele: Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Piteşti, Sibiu şi Sfântu Gheorghe.
Reşiţa este pentru câteva zile capitala înotului de performanţă
Organizatori ai evenimentului sunt: Primăria Piteşti, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, C.S.M. Piteşti şi Art of Swimming S.R.L., obiectivul urmărit fiind acela de a crea cadrul necesar verificării nivelului de pregătire a sportivilor dar şi motivarea şi recompensarea rezultatelor meritorii ale acestora.
Vor fi 20 de probe
Se vor desfăşura 20 de probe, grupate pe ani de vârstă, sex şi procedeu, în urma cărora se vor efectua 52 de premieri. Ocupanţii locurilor I, II şi III vor primi cadouri din partea organizatorilor şi a sponsorilor, primii 8 clasaţi în fiecare probă putând acumula puncte ce vor conta în alcătuirea unui clasament individual general. Ca urmare a acestui clasament, vor fi acordate 15 cupe pentru locurile I, II şi III obţinute de sportivi la fiecare categorie de vârstă (separat fete şi băieţi).
Premii înmânate şi de Larisa Lăcustă
Programul concursului va fi grupat pe 3 reuniuni: sâmbătă ora 10:00 (R1), ora 17:00 (R2) şi duminică ora 10:00 (R3). Premierile pentru fiecare categorie participantă vor fi intercalate cu probele de concurs, iar acordarea cupelor se va realiza la finalul competiţiei, respectiv duminică, în jurul prânzului.
Pentru susţinerea tinerilor înotători vor fi prezenţi la competiţie şi vor înmâna premii, alături de oficialităţi ale oraşului şi reprezentanţi ai sponsorilor, valoroşii sportivi români: Larisa Lăcustă, Răzva