De vreo lună jumătate trăiesc cu doi dovleci pe balcon. Mi-i dăduse taică-meu de la ţară: ia-i, fă-i băiatului plăcintă şi chip cioplit de haloin. Şi i-am tot ţinut, m-am tot lovit de ei. Zilele trecute hop şi haloinul. Tai capacele de dovleac şi mă trezesc cu ziduri goale, fără miez. Bune de cioplit, inutile pentru plăcintă. Iar n-am noroc să-mi fac plăcinta. Nu e prima oară cînd taică-meu îmi dă astfel de produse goale de conţinut. A crescut porc mare şi era plin de grăsime şi zgîrciuri şi m-am chinuit să-l aduc în Bucureşti fără să mă aleg cu o ciosvîrtă. Acum dovleacul. Vinul altădată făcut de mîntuială. Există ceva în a face la ţară gustoasele, există ceva ce te poate face neom, să munceşti degeaba, de nebun. Acest ceva e porcul care e porc, dar nu e porc, dovleacul care e dovleac, dar e bun de dat la porc şi aşa mai departe, cum piaţă ce nu e piaţă este cea din Vitan. Fiindcă am dat fuga să iau un dovleac de miez şi plăcintă şi am nimerit în Vitan, la piaţă. Aici totul era făcătură. M-am uitat uluit: ţăranul nu era ţăran, era ţigan, cartoful nu era românesc, era din altă lume, şi am privit mai departe în galantare: din întîmplare mi-au căzut ochii pe tampoanele igienice care erau false, pe plasticul de lighean care era „de mort“. Mi-am luat repede dovleacul, aşa cum era, şi am fugit. Fugă, nene! De lene, fiindcă ar fi trebuit să merg încă un sfert de ceas în Rîmnicu Sărat, la piaţă.

De vreo lună jumătate trăiesc cu doi dovleci pe balcon. Mi-i dăduse taică-meu de la ţară: ia-i, fă-i băiatului plăcintă şi chip cioplit de haloin. Şi i-am tot ţinut, m-am tot lovit de ei. Zilele trecute hop şi haloinul. Tai capacele de dovleac şi mă trezesc cu ziduri goale, fără miez. Bune de cioplit, inutile pentru plăcintă. Iar n-am noroc să-mi fac plăcinta. Nu e prima oară cînd taică-meu îmi dă astfel de produse goale de conţinut. A crescut porc mare şi era plin de grăs