Luminiţa Dumănescu (coord.), 9 ipostaze ale copilăriei româneşti. Istorii cu şi despre copii de ieri şi de azi, International Book Access, 2008.

Copilăria a intrat în sfera cercetării de foarte puţin timp; nici măcar nu mai este nevoie să spun că acest lucru se datorează istoricului francez Philippe Ariès. Subiectul pare a fi unul dificil de abordat, din lipsă de surse care se concentrează în jurul adultului şi, mai puţin sau aproape deloc, asupra copilului. Şi totuşi, grupul de tineri cercetători strînşi în jurul Luminiţei Dumănescu, deja cunoscută pentru publicaţiile sale în această direcţie, reuşeşte să ofere, meritoriu, diferite „ipostaze“ ale copilăriei.

Mai întîi de toate, pentru a intra în sfera „dezbaterilor“, copilul trece prin analiza juridică. Codurile de legi, de la Legiuirea Caragea şi pînă la Codul Civil, au încercat să încorseteze, în cadrul rigid al legii, vîrstnici şi nevîrstnici, legitimităţi şi ilegimităţi. Or, aceste definiţii au ca argument suprem accesul la patrimoniu şi la slujbele cele politiceşti. „Copilul din flori“ arată grija acestor societăţi pentru reguli şi moravuri, căci bastardul oglindeşte clar „păcatele părinţilor“ (Nicoleta Roman), iar locul lui nu poate fi decît la „margine“, în anonimat: „din curvie sînt cîţi din împreunare fără de lege se nasc“, decide ritos Legiuirea Caragea (1818). Abia Codul Civil avea să transforme „creatura bastardă“ în „copil natural“, dar fără a opera şi la nivelul „drepturilor“ asupra patrimoniului, invocate doar în cazul „legitimării“ (Aurora-Livia Chiţu).

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriAducerea pe lume a unui copil este un eveniment aşteptat şi dorit, căci micuţul nu poate fi decît un „dar de la Dumnezeu“. Bineînţeles că pentru cei scăpătaţi şi cu familii numer