Directiva europeană 48/2008, transpusă și extinsă în legislația română prin OUG 50/2010, este incoerentă în ceea ce priveşte aplicarea normelor la contractele de credit aflate în derulare, ceea ce ar putea crea o discriminare între categorii de clienţi, se arată într-un studiu al Centrului Român de Politici Europene (CRPE). Sursa: ADRIAN SCUTARIU
Claudiua Silaghi, autoarea studiului, susţine că "directiva însăşi este incoerentă, spunând pe de o parte că nu se aplică contractelor în curs şi imediat în alineatul următor obligând statele membre să ia măsuri ca prevederile privind informarea clienţilor şi dreptul de a se retrage dintr-un contract dezavantajos să se aplice şi contractelor în curs".
Ca atare, contractele în curs intră în aria de aplicabilitate a directivei, dar doar pentru anumite prevederi.
"Guvernul român a extins prin art. 95 toate prevederile la toate contractele aflate în derulare. (...)Considerăm că la nivel de principii, ANPC are dreptate: dacă s-ar aplica numai contractelor noi, s-ar crea o discriminare între categorii de clienţi. În plus, dacă scopul directivei/ordonanţei este acela de a limita un abuz, statul nu poate accepta perpetuarea unui abuz în viitor, chiar dacă se face pe baza unui contract semnat în trecut", se mai arată în studiu.
Exemplu:
Respectă ordonanţa de urgență nr. 50 în acest punct tendinţa directivei? Dacă directiva obligă statele să aplice noua legislaţie şi contractelor în curs pe partea de transparenţă şi drept de retragere din contract, apare următoarea dilemă practică: un client din România care este "legat" de un comision de rambursare anticipată de 9% cum se poate retrage din acest contract care încalcă el însuşi directiva, ce limitează acest comision la 1%? Este doar un exemplu de aberaţie practică produsă de aplicarea nerezonabilă a principiul neretroactivităţii. @N
