Elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional din Iaşi, Tudor Giurgică-Tiron a fost desemnat ieri „Elevul anului" la Gala Premiilor în Educaţie organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu". Decernarea premiilor s-a făcut în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Parlamentului. Olimpicul ieşean spune că facultatea o va face în Statele Unite ale Americii. Ascultă mai jos un interviu cu Tudor Giurgică-Tiron
Ora 12.50 Tudor Giurgică este hotărât să se înscrie la o facultate în SUA pentru că acolo poate îmbina fizica cu medicina. „Cel mai probabil voi merge în Statele Unite să fac facultatea pentru că acolo am o gamă mai largă. Mă atrage sistemul lor şi de aceea am ales SUA. Aş vrea să combin pe viitor fizica cu medicina pentru că am văzut că asta este la căutare, dar şi pentru că îmi place“, spune Tudor. Nu se gândeşte însă să se stabilească definitiv în State.
Olimpicul este de părere că învăţământul românesc trece prin nişte momente de cumpănă, dar este convins că acestea se pot îndrepta. „Nu pot spune că învăţământul de la noi este absolut bun sau absolut rău. Există probleme, dar sunt lucurri bune care merită aprofundate“, spune ieşeanul.
Titlul de „Elevul anului“ l-a luat pe neaşteptate pe tânâr. „Nu am avut emoţii pentru că nici nu mă aşteptam să primesc acest premiu. Aveam experienţa din anii precedenţi şi ştiam că se caută un elev mai implicat în proiecte sociale, iar ceea ce făceam eu, fizica nu era foarte apropiată de acestea. de aceea, anul trecut am început să mă implic în Green Week şi în voluntariat“, mai spune Tudor.
Ora 8.20 Din clasa a VII-a, Tudor a luat doar premiul I la Olimpiada naţională de Fizică. Elevul a lucrat foarte mult împreună cu cei de la Centrul de Excelenţă şi s-a implicat în mai multe activităţi cu impact în rândul comunităţii locale.
Citeşte şi:
Ieşenii care duc România la Olimpiada de Ştiinţe a E