Prevederile Ordonanţei 50/2010 vor trebui armonizate cu cele ale directivei europene privind creditele acordate populaţiei, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Sursa: Codrin Prisecaru
''S-a sărit dintr-un exces în alt exces. El va fi corectat. Ordonanţa trebuie adusă în spiritul şi în litera directivei europene'', a precizat Mugur Isărescu, referindu-se la discuţiile din ultimele zile privind modificarea Ordonanţei creditelor.
FMI a încercat să forţeze mâna autorităţilor în schimbarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2010, cu privire la creditele în derulare, după ce bancherii au făcut lobby pe lângă instituţiile statului şi cele internaţionale şi au încercat să îi atragă de partea lor pe parlamentari.
Unul dintre motivele invocate de şeful misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks, a fost faptul că aplicarea Ordonanţei 50/2010 va genera pierderi de milioane de euro băncilor. Deşi s-a cerut ca BNR să prezinte o evaluare a pierderilor, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat că acest lucru este imposiibil.
Astăzi, guvernatorul BNR a precizat, la prezentarea raportului privind inflaţia, că băncile nu trebuie să lucreze în pierdere.
''Directiva UE solicită reducerea costurilor intermedierii. Dar acest lucru nu înseamnă că băncile trebuie să lucreze în pierdere. Sistemul bancar din România este un pilon stabil. Nu s-a alocat niciun ban public pentru sistemul bancar. Nu trebuie să zdruncinăm un lucru care funcţionează bine în România'', a subliniat Mugur Isărescu.
Șeful băncii centrale a precizat că BNR va face o evaluare a pierderilor pe care le va suferi sistemul bancar.
Creditarea se va relua treptat
Şeful BNR este de părere că, treptat, creditarea va fi reluată, însă este rezervat în această privinţă.
''Volumul creditelor va creşte u