Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Asociatul lui Stavarache, șeful Grupului de Cogenerare de la CET

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2010 · ·

Inginerul-șef recunoaște că este asociatul edilului din firma Prod Cresus, însă refuză să comenteze situația. Florin Goga a fost numit în funcția deținută la CET acum trei ani, însă de mai bine de zece ani este acționar în firma primarului.

Șeful grupului de cogenerare de la CET Bacău, Florin Goga, a bătut palma în afaceri cu primarul Romeo Stavarache încă de acum 12 ani, când cei doi au devenit asociați la firma Prod Cresus.

Inginerul șef al centralei turbină pe gaz, din cadrul centralei de termoficare a orașului, afirmă că se cunoaște cu actualul edil al Bacăului de mai bine de 15 ani, de când cei doi au fost colegi la uzina de avioane Aerostar. "Apoi drumurile noastre au avut alte direcții. Eu am rămas în producție, el a urmat o carieră politică. Însă ne-am înțeles bine", a mărturisit Florin Goga.

Deși datele oficiale de la Registrul Comerțului arată negru pe alb că Stavarache și Goga sunt asociați la curățătoria chimică Prod Cresus, șeful grupului de cogenerare evită să comenteze postura în care se află. "Îmi permit să mă abțin. Sunt un tip discret și nu vreau să fac mare vâlvă din acest lucru. Dacă așa spun datele de la Registrul Comerțului, înseamnă că așa este. Ce să mai comentez?", a afirmat șeful grupului de cogenerare.

"Să dau toți oamenii buni afară?"

Edilul Romeo Stavarache nu vede nicio problemă în faptul că asociatul său este șef la una dintre societățile aflate în subordinea Primăriei. Ba mai mult primarul Bacăului afirmă că Goga este un bun specialist la care nu poate renunța. "Știe meserie și își face treaba. Acum ce să fac? Să dau toți oamenii buni afară de la CET doar pentru că au anumite legături cu mine?", a afirmat Romeo Stavarache.

Cumătrie pe banii Europei

Florin Goga nu este singura persoană apropiată primarului care ocupă o funcție în cadrul CET. Marius Ion Stănilă, cumnatul lui Stavarache, ocupă func

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre parteneriatul civil: „Nu cred că e momentul să reluăm discuția acum, societatea românească are alte probleme”

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat marți seară că este de acord cu parteneriatul civil între persoanele de același sex, dar a subliniat că nu este acum momentul ca această discuție „să fie reluată”, motivând că societatea românea

Decizia PSD-PNL-UDMR, fără USR: impozitarea marilor averi, reducerea taxelor și impozitelor pe muncă și cota unică. Cum arată programul de guvernare

Libertatea acum 7 ore
PSD, PNL și UDMR au decis marți seară, 17 decembrie, după 4 ore de negocieri, principiile viitorului program de guvernare, dar din comunicatul comun lipsește partidul condus de Elena Lasconi, care a intrat neinvitată la negocierile de la Palatul Vic

Răspunsul oficialilor de la Tik Tok după investigația demarată de Comisia Europeană privind alegerile din România

Ziua Constanta acum 9 ore
Reprezentanții companiei TikTok au transmis marți, după ce Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale de investigare a platformei pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în contextul alegerilor prezidențiale din Ro

Tom Cruise, premiat de US Navy pentru celebrul rol Maverick din „Top Gun”

HotNews acum 3 ore
Marina americană (US Navy) l-a recompensat pe actorul hollywoodian Tom Cruise pentru că „a stimulat recrutarea de piloţi” după ce a interpretat rolul locotenentului Pete „Maverick” Mitchell în primul film din cunoscuta serie cinematografică „Top Gun

Meta, amendată cu 251 de milioane de euro în UE pentru o breșă de securitate. Milioane de conturi Facebook au fost afectate

HotNews acum 4 ore
Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, a fost amendată marţi cu 251 de milioane de euro în Uniunea Europeană, în urma unei breșe de securitate în 2018 care a permis accesul hackerilor la datele personale ale utilizatorilor, relatează

NATO preia de la SUA coordonarea ajutorului militar acordat Kievului - surse

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care intervine după o întârziere de mai multe luni, conferă NATO un rol mai direct în războiul împotriva invaziei Rusiei, fără a angaja propriile forţe. Cu toate acestea, diplomaţii recunosc că predarea către NATO ar putea avea un efect limi

PSD, PNL şi UDMR, plan de guvernare fără USR. Liderii partidelor au convenit asupra noului program de guvernare. USR nu a semnat

Mediafax acum 8 ore
Liderii principalelor partide pro-europene din România s-au întâlnit marţi pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale au convenit ca noul program de guverna

Miercuri se deschide sezonul de schi la Poiana Braşov

Mediafax acum 13 ore
„De mâine, în partea superioară a masivului Postăvarul se va putea schia, mai ales că, din câte am înţeles de la meteorologi, nu va mai bate nici vântul şi va circula şi transportul pe cablu. Am produs foarte multă zăpadă artificială în ultima perio

Poziţia TikTok despre investigaţia Comisiei Europene, în contextul alegerilor din România: Nu acceptăm reclamele politice plătite

Mediafax acum 10 ore
„Am protejat integritatea platformei noastre în peste 150 de alegeri la nivel global şi continuăm să abordăm proactiv aceste provocări comune la nivelul întregii industrii. TikTok a transmis Comisiei Europene informaţii detaliate privind aceste efor

Netanyahu merge la Cairo pentru a negocia un acord de încetare a focului în Gaza - surse

Mediafax acum 10 ore
Sursele au declarat că un acord de încetare a focului în Gaza este de aşteptat să fie semnat în zilele următoare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru comunicaţii privind securitatea naţională, John Kirby, a declarat că Washingtonul „crede că n

Vremea

București
acum

mie.

4°/9°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

3°/7°
Iasi
acum

mie.

6°/11°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
sâm.

2°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/11°
joi

6°/11°
vin.

8°/12°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-0°/7°
joi

2°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/3°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/10°
vin.

5°/6°
sâm.

1°/5°