E greu să trăieşti, dar e greu şi să mori în România zilelor noastre. Din cauza situaţiei economice dificile din ţară au de suferit suplimentar atât cei din familia decedatului, care, de obicei, au de suportat cheltuielile cu înmormântarea, cât şi firmele de pompe funebre. Afacerea celor din urmă abia supravieţuieşte, lumea renunţând la cât mai multe din cele necesare, firmele de specialitate rămânând cu marfa nevândută. „Vremea în care să afişăm în vitrine sicrie de 10.000 de lei a trecut. S-au rărit oamenii cu bani, iar cei săraci au devenit şi mai săraci. Mortul trebuie îngropat, dar rudele renunţă la cât mai multe, cum ar fi obiectele personale, spunând că cel care pleacă nu are nevoie de oglindă, foarfece sau pieptene pe lumea cealaltă. În plus, se vând doar coroanele de flori cât mai ieftine. Însă lumea încă mai ţine la anumite tradiţii şi nu renunţă la cele necesare parastasului", a spus Daniela Panghe, vânzătoare la o firmă de pompe funebre. Altă comerciantă, Maricela Florescu, a confirmat situaţia grea prin care trece branşa în care lucrează. Aceasta a explicat că lumea a început să îşi facă coşciugele pe acasă şi să cumpere lumânări la pachet din mall. De asemenea, mulţi bătrâni vin să întrebe îngrijoraţi dacă ajutorul de înmormântare, care va fi acordat la deces de Casa Judeţeană de Pensii, în valoare de 1.836 de lei, le va fi de ajuns propriilor rude pentru a-i îngropa. „Pentru cei mulţi, care au situaţie financiară grea în această perioadă, o cheltuială de minimum 1.000 - 1.200 de lei cu înmormântarea este greu de suportat. Numai o înhumare este între 450 şi 650 de lei. Pensionarii au noroc cu ajutorul de la Casa de Pensii, dar sunt mulţi care trebuie să apeleze şi la necunoscuţi pentru a-şi îngropa morţii. Pentru că nu au bani, pe la ţară, mai ales, oamenii au început să-şi facă singuri sicriele", a precizat Florescu.
CONCURENŢĂ ACERBĂ. Criz