Pe la 1910, Craiova era supranumită „oraşul băncilor“: fiind capitala unei regiuni cu mari latifundiari, exportatori de cereale sau proprietari de mori (precum legendarii Jean Kintescu, Bărbulescu-Drugă ş.a.), găseai aici cîte o filială de bancă la fiecare colţ de stradă mai mare. Politiceşte, oraşul era dominat de takişti (conservatorii lui Take Ionescu). Orice domnişoară/domnişor cu oarecare educaţie ştia ce-i aceea cambie şi ce-i acela scont.
Pe la 1910, Craiova era supranumită „oraşul băncilor“: fiind capitala unei regiuni cu mari latifundiari, exportatori de cereale sau proprietari de mori (precum legendarii Jean Kintescu, Bărbulescu-Drugă ş.a.), găseai aici cîte o filială de bancă la fiecare colţ de stradă mai mare. Politiceşte, oraşul era dominat de takişti (conservatorii lui Take Ionescu). Orice domnişoară/domnişor cu oarecare educaţie ştia ce-i aceea cambie şi ce-i acela scont. Nu merg pînă la a zice că oltenii au o genă de bancheri în ei (deşi Eugeniu Carada, olteano-machedonul care a înfiinţat în 1880 Banca Naţională a României, era născut la Craiova), dar cert e că băncile îi iubeau foarte pe oltenii cu bani, iar reciproca era şi ea valabilă.
DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? Acum aproape 55 de ani, în primăvara lui 1966, Craiova putea fi numită „refugiul oniric“: în complicitate cu redactorul-şef al revistei locale Ramuri, poetul Miron Radu Paraschivescu a creat aici unul dintre cele mai interesante experimente publicist-literare ale epocii: revista-supliment, de patru pagini lunare, numită Povestea vorbei, în care erau publicaţi poeţi din tagma oniricilor – cea mai evidentă formă de negare a realismului socialist din România de-atunci. Experimentul n-a durat nici u
