Aceasta este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru o serie de fapte întreprinse pe vremea când conducea sucursala din Alba Iulia a băncii
Marilena Ramona Nichimiş, director în cadrul MKB Romexterra SA Centrul Regional Braşov, a fost trimisă în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar legat de încheierea ilegală a 52 de contracte de credit în valoare de 1,8 milioane de lei şi 5.000 euro în scopul derulării unui contract cu fonduri SAPARD pe vremea când se afla în conducerea sucursalei băncii de la Alba Iulia. Acesta este cel de-al doilea scandal legat Romexterra Braşov, după ce fostul director al băncii, Mihai Maţepiuc, a acordat fraudulos credite în valoare 21.590.000 lei, în perioada 21 iulie-30 octombrie 2006.
Şase inculpate
În cadrul dosarului Nichimiş mai sunt cercetate alte şase persoane. Astfel, Mihaela Carmen Vîntu, analist credite bancare la aceeaşi sucursală bancară, şi Mihaela Barbu şi Stanca Şipoş, ambele casiere, sunt acuzate, ca şi Nichimiş, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
De asemenea, Maria Ispas, administrator la SC Mia Carn SRL Miraslău, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, în aceeaşi situaţie aflându-se şi Livia Damian şi Catrina Popa, ambele contabile la firma amintită.
Fraudă cu credite
girată de director
Potrivit dosarului, procurorii au stabilit că între 21 noiembrie 2006 şi 14 iunie 2007, Marilena Nichimiş în calitatea de director al MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, a aprobat în mod nelegal încheierea unui număr de 52 de credite bancare (împrumuturi