În fiecare an, prin septembrie- octombrie, se deschide la Brasilia Tîrgul de Carte. Timp de zece zile, editurile oraşului îşi expun producţia din ultimii ani şi încearcă, disperate, să-i facă pe oameni să citească: e greu, e foarte greu!
Acest tîrg nu are nici pe departe anvergura Tîrgului de la Rio şi mai ales a celui de la Sao Paulo, oraşul cu o sută de edituri şi o activitate editorială trepidantă; la Brasilia vin rareori oaspeţi străini, scriitori şi editori – doar din cînd în cînd cîţiva portughezi, adică străini pe jumătate, curioşi să vadă şi ei oraşul Brasilia despre care au auzit atîtea.
Spre deosebire de anii trecuţi, Tîrgul de Carte 2010 s-a desfăşurat într-un pavilion uriaş, comparabil ca dimensiuni cu cel de la Casa Scînteii. Pentru că de data asta era spaţiu din belşug (chiar prea mult, pentru cîte edituri funcţionează în oraş), unele Ambasade au deschis şi ele stand propriu – pe deasupra fără să dea nici un ban: era loc berechet!
Aşa se face că, pentru prima oară în istoria nu prea lungă a tîrgurilor de carte din Brasilia, a func- ţionat şi un stand românesc, printre alte zeci. Am instalat, în spaţiul de cîţiva metri pătraţi, panouri cu fotografii de palate, biserici şi peisaje româneşti (într-adevăr reuşite), un tricolor desfăşurat, o măsuţă cu două scaune, iar pe măsuţă – toate cărţile româneşti traduse în portugheză în ultimii ani pe care le-am putut aduna. Sau cărţile despre România. Să spunem că brazilienii nu prea vorbesc limbi străine, iar marele public dintr-un asemenea tîrg – cu atît mai puţin. Aveau aşadar acces doar cărţile tipărite în limba locului.
N-am găsit multe cărţi româneşti ori despre România; cele vreo 20 de titluri au reprezentat singurele semne din îndepărtata noastră ţară: astea erau, cu astea defilam (vorba vine!) în largul spaţiu al tîrgului, printre alte mii de volume.
@N
