Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Persoanele care nu au cotizat la pensii pot plăti retroactiv contribuţiile pe ultimii cinci ani

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Brăilenii care, indiferent de motiv, nu au cotizat la sistemul de pensii vor avea dreptul să plătească retroactiv, dar numai pentru ultimii cinci ani, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 94/2010. Contractul se încheie cu Casa Judeţeană de Pensii.

Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot solicita asigurarea pentru pensie, prin plata contribuţiei de asigurări sociale, pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.

"Perioadele de timp pentru care se poate solicita asigurarea în sistemul public de pensii, cu plata corespunzătoare a contribuţiei de asigurări sociale, sunt de cel mult cinci ani anteriori, calculaţi de la data încheierii contractului de asigurare socială", se arată în ordonanţă.

Baza lunară de calcul a sumelor datorate de persoanele care vor să plătească retroactiv pentru ultimii ani şi să beneficieze astfel de vechime în plus la pensie este valoarea unui salariu minim brut pe ţară, garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare din perioadele pentru care se solicită asigurarea în sistemul public de pensii.

Cei interesaţi trebuie să plătească între 27,5 şi 31,5% din valoarea salariului lunar minim brut pe ţară, aşa cum a fost reglementat prin acte normative din 2005 şi până acum, sumă care va fi "actualizată" cu indicele de inflaţie.

Sumele vor fi plătite la bugetul de pensii fie într-o singură tranşă, fie eşalonat, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010.

Perioada pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale va constitui stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.

Facilitatea privind plata retroactivă va fi valabilă doar până la sfârşitul anului 2010.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 40 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 16 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°