Cercetător ştiinţific asociat la Institutul de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, Mihaela a absolvit două facultăţi cu nota 10. Născută la Galaţi, într-o familie respectabilă de intelectuali - tatăl era inginer la Căile Navigabile, iar mama medic - Mihaela Agheniţei a moştenit de la părinţi pasiunea pentru muncă şi carte.
„Pentru mine, a munci este un lucru nobil, o binecuvântare pentru tot restul vieţii. Pasiunea pentru studiu permanent am moştenit-o de la mama. Muncesc şi învăţ de când mă ştiu. Când nu munceam, învăţam şi viceversa. Munca fizică mă destinde, îmi face plăcere", ne-a spus magistratul.
Mihaela a terminat două facultăţi „de stat" cu nota 10, iar în prezent este şi membru al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal. Cu toate acestea, este de o rară modestie.
A terminat Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Galaţi în anul 1982. Când era în anul I, tatăl ei a plecat la ceruri.
Procuror de 16 ani
Din anul 1994, Mihaela Agheniţei a îndeplinit, pe rând, funcţia de procuror, procuror şef secţie şi prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
În prezent, este lector univ. dr. la catedrele de Teoria generală a dreptului, Drept penal - partea generală şi Drept procesual penal din cadrul UCB - Centrul universitar Brăila. Dar marea realizare a Mihaelei este titlul de cercetător ştiinţific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „A. Rădulescu" din cadrul Academiei Române.
„Domeniile mele de cercetare privesc ştiinţa dreptului penal în ţările Uniunii Europene, permanenţe în legislaţia universală şi armonizarea procedurii penale cu noile cerinţe ale legislaţiei europene. Am susţinut prelegeri şi am participat la mai multe manifestări naţionale şi internaţionale, unde am prezentat pe larg aceste domenii", ne-a spus Mihaela Agheniţei.
A publicat patru cărţi
Mihaela a l