Premierul Emil Boc a declarat astăzi că criteriile tehnice de aderare a României la spaţiul Schengen sunt în grafic, subliniind că obiecţiile ridicate de Franţa şi Olanda privind problema romilor sau de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie, încalcă tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Sursa: guvern
Premierul a vizitat, alături de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, în această dimineaţă, noul terminal de la Aeroportul Henri Coandă, de separare a fluxurilor de călători. „Sper ca, în continuare, constructorul să nu lase „garda jos” şi lucrările să fie finalizate la termenul martie 2011, cu precizarea că, în acest moment, după părerea mea, după partea confirmată de domnul Tutilescu, şeful departamentului Schengen, suntem în grafic. (...) Vom veghea ca la Timişoara să fie acelaşi lucru, ca vizita de evaluare să se încheie cu succes, ca o primă concluzie importantă pentru îndeplinirea părţii de aderare la Schengen, din perspectiva altor condiţionalităţi altele decât cele politice”, a subliniat premierul.
Şeful Guvernului a precizat că România îşi va intensifica eforturile diplomatice pe lângă Franţa şi Olanda, precum şi pe lângă Franţa, Olanda şi alte state care se opun aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.
„Ne interesează, în cel mai înalt grad, poziţiile ţărilor din Uniunea Europeană, Franţa şi Olanda în mod special, având în vedere faptul că Olanda chiar are o precizare în programul de guvernare cu privire la aderarea României la Schengen. Din acest punct de vedere, prima preocupare este ca, tehnic, să nu avem niciun fel de problemă. Iar, după aceea, din punct de vedere politic, să arătăm statelor Uniunii Europene că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile de stat membru şi trebuie să fim trataţi ca atare, iar orice conexiuni cu un alt element exterior n-ar fi altceva decât o încălcare a tratatului”, a spus B