„Gardurile" de stufăriş ascund mii de hectare cu bălţi şi canale întortocheate, averea puţin cunoscută a sătucului tulcean Lunca.

Când vă apucă dorul de ducă şi tânjiţi după câteva de tihnă într-un loc liniştit, daţi o fugă spre oaza de stuf şi apă de lângă Jurilovca. Locul este la aproape o oră de mers cu maşina dinspre Constanţa sau Tulcea.

E greu de ghicit că în Lunca, o aşezare cu puţin peste 1.000 de suflete din comuna Ceamurlia, s-ar putea adăposti un asemenea tezaur de frumuseţe, pentru că malul lacului Goloviţa nu se zăreşte de la şosea, dincolo de casele banale. Dar cine se lasă condus de atracţia spre necunoscut ajunge pe un teritoriu de 3.000 de hectare, plin de bălţi şi stuf.

Pe-un picior de plaur

Lăsaţi maşina în parcarea complexului Lunca, apoi închiriaţi o barcă pescărească pentru o plimbare pe „bulevardele" cu apă şi stuf. Mare parte din zonă este rezervaţie naturală şi e integrată în Biosfera Deltei Dunării.

La ceas de toamnă, peisajul nu s-a cufundat în ruginiu, pentru că aici domneşte stufărişul. Deloc intimidaţi de zgomotul bărcii, peştii fac salturi surprinzătoare, de parcă ar vrea să le spună „bun venit" turiştilor. Doar păsările îşi iau zborul speriate din stufărişul des de lângă mal şi se îndreaptă fâlfâind din aripi spre mijlocul lacului, aşteptând să vadă dacă le vom urma. Câteva cârduri de lebede li se alătură.

În acest labirint ca-n Deltă am găsit şi o palmă de pământ: un plaur, o insuliţă de nici 50 de metri pătraţi, crescută printr-un mecanism natural complicat, minuţios şi îndelungat al naturii. Pentru câteva zile, acest petic de uscat are doi stăpâni: bucureştenii Marin Stanciu şi Paul Cristache „au naufragiat" de bunăvoie în această oază sălbatică, doar pentru câteva zile de pescuit. Au tras barca pe mal şi şi-au plasat strategic toate „armele" pe fâşia de pământ, ca să momească crapii către c