Ministerul Finanţelor a iniţiat 19 acţiuni în instanţă prin care cere suspendarea şi anularea hotărârilor Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA) de la Rompetrol Rafinare (RRC) prin care acţionarii kazahi ai companiei au aprobat conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate de la statul român, în valoare de 517 mil. euro.
În AGA din 30 septembrie 2010, grupul Rompetrol, controlat de compania kazahă KazMunaiGaz, a aprobat ca statul să primească 44,6% din acţiunile Rompetrol Rafinare - Petromidia în locul obligaţiunilor nerăscumpărate. Kazahii au plătit doar 54 mil. euro din datoria totală de 571 mil. euro pe care Rompetrol Rafinare o avea faţă de stat, care a fost transformată în 2003 în obligaţiuni convertibile cu maturitatea de şapte ani. Kazahii au susţinut că nu au bani pentru a achita întreaga datorie şi că au dreptul, prin convenţia de emisiune a obligaţiunilor, să transforme obligaţiunile nerăscumpărate în acţiuni. De cealaltă parte, Ministerul Finanţelor, care are nevoie de bani la buget, a insistat ca datoria să fie plătită în întregime, ajungând chiar să pună sechestru pe activele rafinăriei. După 30 septembrie, kazahii au anunţat că sunt dispuşi să cumpere acţiunile statului la Petromidia.
Ministerul Finanţelor a iniţiat 19 acţiuni în instanţă prin care cere suspendarea şi anularea hotărârilor Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA) de la Rompetrol Rafinare (RRC) prin care acţionarii kazahi ai companiei au aprobat conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate de la statul român, în valoare de 517 mil. euro.
În AGA din 30 septembrie 2010, grupul Rompetrol, controlat de compania kazahă KazMunaiGaz, a aprobat ca statul să primească 44,6% din acţiunile Rompetrol Rafinare - Petromidia în locul obligaţiunilor nerăscumpărate. Kazahii au plătit doar 54 mil. euro din datoria totală de 571 mil. euro pe car