Ajuns la a XXV-a ediţie, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ, încheiat weekend-ul trecut, stă de cîţiva ani sub semnul sloganului „Pledez pentru tine(ri)“. Nu ştiu dacă jocul de cuvinte aparţine directorului teatrului şi al festivalului, actorul Liviu Timuş, ori echipei sale, cert este că e de o benefică rezonanţă atît pentru practica evenimentului, cît şi pentru o mai largă vocaţie teoretică. În definitiv, persoana a doua a pronumelui personal traduce dreptul pledoariei de a se referi la toţi actanţii spectacolului, fie ei creatori ori receptori, dar – şi unii, şi alţii – aflaţi, într-un fel sau altul, în postură de victimă (cel puţin potenţială). Or, într-o atare situaţie (nu e artistul, de care fel ar fi să fie el, mereu un dansator pe sîrma întinsă peste o crevasă care îi iese perpetuu înainte şi după care se ţine ca să forţeze existenţa să aibă rost? Cum ar fi zis Arghezi: „primejdia te paşte şi-o cauţi orişiunde“), festivalul de la Piatra Neamţ este un act de solidaritate cu toţi participanţii la gestul teatral. Pe de o parte. Pe de alta, este expresia cea mai nouă şi (cu toate inevitabilele mize ratate) cea mai împlinită a unor experienţe trecute (Întîlnirile Şcolilor şi Academiilor de Teatru, de pildă) ori prezente (Gala HOP) privind susţinerea tinerilor în domeniu. Şi timpul, şi locul susţin, ca să zic aşa, proiectul. Festivalul îşi lasă cu largheţe timp de lucru: aproape două săptămîni (obositor, desigur, şi pentru organizatori, şi pentru spectatori – una peste alta, însă, războaiele/pledoariile nu se cîştigă cu soldaţi/avocaţi neinstruiţi/neantrenaţi), probabil cel mai întins din ţară ca număr de zile şi printre cele mai dense nu doar în sens cantitativ. Locul, cum bine se ştie, e printre cele mai serioase ale teatrului românesc, iar administraţia locală consonează. De altfel, la acest nivel, localul teatrului şi întreaga zonă istorică adiacentă