Poetul şi politicianul Adrian Păunescu a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 67 de ani. Adrian Păunescu s-a născut pe 20 iulie 1943 în localitatea Copăceni din Basarabia.
A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova, după care a studiat filologia la Universitatea Bucureşti.
La începutul anilor 60 s-a remarcat ca poet şi începând cu 1973 a înfiinţat şi a coordonat activitatea Cenaclului Flacăra. Orientarea sa politică în perioada comunistă era ambiguă. Deşi nu se declara un activist de partid, închina adesea ode patriotice Partidului şi conducătorilor acestuia.
Adrian Păunescu a deţinut două mandate de senator de Dolj, între 1992-1996 şi 2000-2004.
În ultimii ani a reuşit să trezească numeroase controverse prin comentariile sale făcute la diferite evenimente sau pe blogul personal, www.paunescuadrian.blogspot.com, pe care ultima postare a fost în luna martie a anului trecut.
Printre discursurile sale memorabile din ultimul timp este şi cel ţinut în faţa mormântului lui Avram Iancu, în septembrie 2008, la Ţebea, în judeţul Hunedoara.
"În anii 70, când am avut nebunia să relansez serbările de la Ţebea, aveam şi curajul să port, pe piept, chipul lui Avram Iancu. De un timp am pierdut acel curaj. Am intrat în moara politică şi socială, am murit şi am înviat, am făcut compromisuri şi am tăcut, uneori, când nu trebuia să tac, ori am vorbit uneori, când nu trebuia să vorbesc şi nu mai sunt atât de inocent sau de curajos, ca să port pe piept chipul sculptat în os al celui mai drag dintre eroii neamului meu, Avram Iancu. Dar astăzi parcă l-aş purta.
Şi aş îndrăzni să vă spun că problemele României nu sunt rezolvate. Nu suntem ţara modernă şi stabilă care ar trebui să fim. Noi oamenii politici ne pierdem în scandaluri uneori mizere noi într noi, dar economia ţării e atât de precară încât am ajuns să importăm şi sare. Măcar sarea