Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: " E necesară împărţirea României pe regiuni"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat astăzi la Timişoara că e necesară reîmpărţirea administrativă a României pe regiuni, dar nu mai devreme de 2013. Sursa: Adi Pîclișan

Elena Udrea a participat la Timişoara la o întâlnire cu delegaţia europarlamentarilor membri în Comisia pentru Dezvoltare Regională.

"Până în 2013 nu se va face o reîmpărţire a României în regiuni şi va trebui ca abordarea noastră să fie una pragmatică. Este vorba şi de considerente istorice, economice. Dar din punctul de vedere al ministerului această reîmpărţire, care credem că va fi necesară, trebuie să aibă ca prim scop o mai mare eficienţă şi o implicare mai directă asupra unei mai bune absorbţii a fondurilor europene în următoarea perioadă", a spus Udrea.

Ministrul a mai spus că se ia în calcul reîmpărţirea României pe regiuni cu competenţe mai mari la nivel local, după ce Lambert van Nistelrooij, şeful delegaţiei eroparlamerntare, a arătat că sistemul împărţirii României în 41 de judeţe este o frână în atragerea de fonduri

În cadrul discuţiilor de la Timişoara, oficialii au declarat că Regiunea Vest a accesat fonduri europene în valoare de 416 milioane de euro, consumând practic toţi banii disponibili până în 2014.

A confundat bastionul cu castelul

În timpul vizitei de la Timişoara, Elena Udrea a văzut şi Bestionul Theresia, reabilitat cu bani europeni, dar la final a crezut că s-a aflat în Castelul Huniade (Muzeul Banatului, unde va reveni peste două săptămâni ca să semneze contractul de finanţare pentru reabilitare - n.r.).

Când a ajuns la primul etaj al clădirii, Elena Udrea a remarcat că Bastionul seamănă cu un obiectiv din Roma. "Aceste intrări se aseamnănă cu o intrare din Roma, dar nu îmi mai amintesc cum se numeşte", a spus ministrul.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Comisia Europeană propune extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja mai multe zone - surse Reuters

News.ro acum 40 minute
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede un „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai UE şi un

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum 2 ore
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum o ora
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum o ora
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei peste 253 milioane de euro pentru încălcarea drepturilor omului

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia la plata a peste 253 de milioane de euro Georgiei pentru încălcarea drepturilor locuitorilor din două regiuni separatiste - Abhazia și Osetia de Sud - în urma războiului ruso-g

Un bărbat care a participat la jaful de 10 milioane lei de la Poșta Timișoara, prins în Italia

Mediafax acum o ora
IPJ Timiș anunță că marți dimineața autoritățile italiene au arestat un cetățean român, de 37 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare din România pentru săvârșirea infracțiunii de furt

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°