... un film pentru care merită să-ţi pierzi trei ore din viaţă. Încă nu pot răspunde la această întrebare pentru că percepţia mea (aveam un an la Revoluţie) este cu totul diferită faţă de percepţia celor care au trăit în plin comunism.

Andrei Ujică a ales din aproape 2.000 de ore de secvenţe filmate din viaţa lui Nicolae Ceauşescu ceea ce i s-a părut relevant şi interesant pentru a crea o autobiografie, o viziune proprie a dictatorului asupra vieţii sale, însă nu a reuşit decât să aducă în faţa publicului un film de montaj, cam slab aglutinat, fără a urma o linie cronologică şi al cărui singur merit este că prezintă în premieră câteva filmuleţe din arhiva personală a Ceauşeştilor. Plictisitor din cale afară, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" este salvat de momentele de o absurditate comică ce au fost surprinse pe peliculă la vremea respectivă, unul dintre ele fiind apariţia Elenei în capot de casă pe "terenul" de volei, doritoare să intre şi ea în joc, în timp ce soţul ei dădea dovadă de un antitalent remarcabil.

Fascinaţia pentru soţii Ceauşescu este de înţeles atunci când vorbim despre persoane străine de subiect sau despre cei născuţi după '89, dar nu găsesc explicabilă fascinaţia acelora care au experimentat din plin "senzaţiile tari" ale epocii de aur, iar în acest caz, filmul a fost apreciat tocmai de cei care fac parte din ultima categorie, fiindu-i însuşite vreo cinci niveluri de înţelegere, în timp ce publicul străin l-a privit ca pe o curiozitate care nu era neapărat necesară şi în nici un caz nu a excelat la nivelul montaj. Cât despre veridicitatea titlului... cunoşti un Ceauşescu mai uman din istorii personale ale oamenilor care au interacţionat cumva cu el decât din acest film care îl arată pozând, exact aşa cum a făcut dintotdeauna, exact aşa cum ne-a fost prezentat de-a lungul anilor în toate imaginile care îl înfăţişează. @N_