Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Se caută un copil-model!

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Dacă aveţi un copil frumos şi fotogenic, acesta poate ajunge imaginea unor evenimente organizate în Târgu-Mureş. Sunt aşteptaţi copii cu vârsta între 2 şi 7 ani, iar cel mai frumos dintre toţi va avea calea deschisă spre o carieră timpurie în event-promoting

Agenţia Malio, din Târgu-Mureş organizează în premieră pentru Târgu-Mureş un casting profesionist pentru copii, în perioada 13-14 noiembrie, la Promenada Mall, între orele 15.00 şi 19.00. Sunt aşteptaţi să participe micuţi cu vârsta între 2 şi 7 ani, care să impresioneze prin dezinvoltură şi naturaleţe. În plus, aceştia trebuie să fie fotogenici şi jucăuşi, pentru a impresiona juriul. „Toţi copiii sunt frumoşi, însă noi îl căutăm pe cel mai cel! Ne interesează ca aceştia să nu fie crispaţi, să fie cât mai sociabili şi naturali în preajma membrilor juriului, pentru ca apoi să poată deveni imaginea unor evenimente, primul fiind târgul Universul Copiilor, ce va avea loc între 17 şi 19 decembrie, la Promenada. E posibil ca în final să fie aleşi mai mulţi copii, în cazul în care juriul nu va reuşi să aleagă unul singur, aşadar aşteptăm câţi mai mulţi părinţi, alături de micuţii lor, la casting”, ne-a declarat Alina Macavei, project manager în cadrul agenţiei Malio. Câştigătorul castingului va apărea în toate reclamele şi pe afişele evenimentului.

În ce constă castingul

Mai întâi de toate, copiii vor trebui să se prezinte membrilor juriului (format din reprezentanţi ai agenţiei organizatoare, ai Promenada Mall, un fotograf, un designer vestimentar şi un hair styler n.r.) şi să discute cât se poate de natural cu aceştia. Fiecărui copil participant i se va pregăti un set de fotografii ce vor fi ulterior folosite în desemnarea copilului-model. „Vrem să găsim un copil ca-n reclamele de la televizor, să îţi fie mai mare dragul să te uiţi la el sau să te joci cu el. Este pentru prima dată când orga

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 15 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 45 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 37 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 37 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°