Dumitru Lupşanu Vă confirm primirea, dar nu îmi plac textele de nuanţă mistică. E păcat de imaginile dvs. alterate (şi) prin aceea că vă folosiţi de rimă. Nu va ajută deloc, vă încurcă. Vă îndeamnă la licenţe lexicale şi gramaticale ca să obtineţi sunetul în coadă. Apropos, cunoaşteţi proverbul din Creangă: şoarecele cînd nu încape în bortă, îşi mai leagă şi o tigvă de coadă. Aşa vă legaţi dvs. de rimă. Sau ca Ulise de catarg. Nu vă fie teamă, nici sirenele din ziua de azi nu mai sînt ce-au fost. Fiţi şi dvs. o dată indecent şi impudic! O grămadă de corespondenţi mă asaltează cu excese de limbaj buruienos, iar dvs. parcă vopsiţi schituri sau afumaţi catedrale ca „Paracliserul” lui Sorescu. Aştept revelaţia!

Adrian Grauenfels. Din însoritul Israel, trimiteţi un text. Poemul "La Oglinda" a mai fost scris şi de George Coşbuc, dar un remix nu strică. Vă citez începutul: mi s-a spus că-s un poet mort/ mă uit în oglindă şi văd un alt mort/ nu eu sunt mort/... / mă uit prin ochelarii mei/ cei cu rama neagră/ speciali, păstraţi pentru evenimente tragice/ ca mersul la operă de exemplu. Nu ne potrivim, pentru că mie îmi place să merg la operă. În rest nu ştiu cine v-a spus că sînteţi mort. Eu văd că daţi semne de viaţă. Aşa că vă citez şi finalul: ne facem semne de adio galant/ ne aranjăm cravatele pedant/ avem o înmormântare pe-nserate/ trebuie să arătăm bine, distinşi / că vin femei cu regrete şi flori/ ce noroc ai poete, că poţi mereu să mori... Fiecare cu norocul lui! Dar vorba lui Moromete către fiii săi: de ce să muriţi, bă?

Ştefan Muşat. Ceea ce propuneţi dvs. nu e poezie în accepţiunea curentă ci o înşiruire relativ gramaticală de cuvinte. Dar o înşiruire fără sens: Tresare vremea–n vânt nelegiuit/ şi niciun semn/ nu tulbură atâta neputinţă,/ şi am privit/ cum toamna cade galben în păcat/ şi traversează demn/ a doua natură a vieţii;/ şi urcă, şi