Banca centrală americană (Fed) va lansa un program de achiziţii de titluri guvernamentale în valoare de 600 mld. dolari, în încercarea de a revigora cea mai mare economie din lume, scrie The Wall Street Journal.
Această decizie neconvenţională s-a resimţit imediat în cursul dolarului, care s-a depreciat şi a atins minimul ultimelor nouă luni şi jumătate faţă de euro, tranzacţionându-se la o valoare de 1,4217 dolari/euro.
"Aplicarea în România a unor măsuri similare cu cele din SUA nu ar avea sens. Noi nu avem active toxice ca să fie nevoie să umplem găurile din bilanţ. Este o situaţie diferită", este de părere Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. "România trebuie să se concentreze pe măsuri de relansare a economiei prin investiţii în infrastructură. Acestea trebuie să aibă o viziune clară, pe baza priorităţilor naţionale", spune Anghel.
În calea aplicării unui program de relaxare cantitativă în România stă structura economiei, "care este total diferită de cea a Statelor Unite", explică economistul.
Bursele din Europa au interpretat pozitiv deciziile Fed, astfel indicele paneuropean Dow Jones Stoxx 600 crescuse cu 1,2%, până la 269,76 puncte la jumătatea şedinţei de tranzacţionare.
Banca centrală americană a decis să utilizeze măsuri neconvenţionale pentru că dobânda de referinţă este aproape de 0%, iar pârghiile clasice nu mai au efect. Măsurile anunţate ieri echivalează cu o reducere a dobânzii de referinţă cu 0,75%. Economia americană a avansat cu 2% în trimestrul trei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Banca centrală americană (Fed) va lansa un program de achiziţii de titluri guvernamentale în valoare de 600 mld. dolari, în încercarea de a revigora cea mai mare economie din lume, scrie The Wall Street Journal.
Această decizie neconvenţională s-a resimţit imediat în cursul dolarulu