Mario Luzi s-a născut la 20 octombrie 1914 în localitatea Castello de lângă Florenţa. Student al Universităţii florentine, are ocazia să-i cunoască pe exponenţ ii de vârf ai literelor italiene din anii ’20-’30, între care Eugenio Montale, Piero Bigongiari, Alessandro Parronchi, Romano Bilenchi, Carlo Bo ş.a., şi să colaboreze la revistele de avangardă „Frontespizio” sau „Campo di Marte”.

Licenţiat în literatură franceză cu o teză despre François Mauriac, predă din 1938 la câteva licee din Parma, S. Miniato, Roma, şi în cele din urmă, din Florenţa natală. Din 1955 este angajat de universitate să predea literatură franceză. Între debutul poetic cu La barca (1935) şi „Tutte le poesie” (Garzanti, 1998, I-II) orice istore literară italiană semnalează cele mai importante titluri: Avvento notturno (Sosire nocurnă), Un brindisi (Un toast), Quaderno gotico (Caiet gotic), Primizie del deserto (Trufandalele deşertului), Onore del vero (Onoarea adevărului), Nel magma (În magmă), Dal fondo delle campagne (Din afundul câmpiei), Su fondamenti invisibili (Pe temeiuri invizibile), Al fuoco della controversia (În focul controversei), această din urmă culegere fiind distinsă cu Premio Viareggio, 1978. Luzi este şi autorul unor volume de eseuri (literatură franceză şi italiană, poetică etc.), între care amintim L’opium chrétien (1938), Tutto in questione (1965), Vicissitudine e forma (1974).

Între debut şi Caiet gotic, critica italiană a întrevăzut perioada ermetică a poetului, cu centrul în culegerea Sosire nocturnă. Este linia „orfică” a modernismului ce-şi are arhetipul în Mallarmé, dar şi în romantismul vizionar tip Coleridge sau Nerval, poezia luziană recuperând totodată şi tradiţia italiană pe filiera Dino Campana, Arturo Onofri ş.a. Poetizând în cheia spiritualismului ermetic-florentin (lansat cu veacuri în urmă de gnosticul Marsilio Ficino, traducăto