Toata saptamana televiziunile de stiri ne-au bombardat, de la primele ore ale diminetii, cu imagini obsesive de la "cozile saraciei". Adica acele cozi foarte lungi si adesea agitate la ajutoarele alimentare acordate de UE. Ele erau interpretate de reporteri cu voci gatuite drept semnul indubitabil al saraciei endemice si tot mai adanci in care s-ar zbate poporul. Fundamental fals, ba chiar manipulator, as zice!

Este foarte adevarat ca multi oameni o duc mult mai greu decat inainte si ca la acele cozi stau si multi oameni cu adevarat amarati, aflati cu adevarat la sau chiar sub limita subzistentei. Dar nu sunt numai ei si nici macar nu sunt sigur ca ei reprezinta majoritatea celor care isi rupeau hainele pentru un litru de ulei, o punga de zahar, una de faina si mai stiu eu ce.

Fara sa vrea probabil, adevarul l-a rostit tocmai Radu Mazare, intr-o scapare de sinceritate. Multi dintre cei care stau la acele cozi au pensii sau incaseaza ajutoare de cate 700-800 de lei, in vreme ce angajatii primariei care le impart ajutoarele castiga 500-600 de lei. Asadar multi dintre cei care stateau la coada nu o faceau impinsi de autentica foame si, cu siguranta, nu toti erau pensionari. Am vazut printre ei oameni in plina putere, evitati, ce-i drept, pe cat posibil, de camerele de luat vederi.

De ce stau "nemuritorii" de foame la coada? Din mai multe motive, unele specific romanesti, altele general umane. Tot ce e gratis exercita o fascinatie teribila asupra maselor si nu doar in Romania. Amintiti-va doar imaginile din SUA, de exemplu, atunci cand incepe sezonul reducerilor. Se lasa cu oameni raniti, cu ambulante, cu copii pierduti. Mai zilele trecute am vazut si la noi ceva asemanator la deschiderea unui supermarket din Baia Mare.

Acum, sa ma ierte Dumenzeu, dar nu cred ca foamea este cea care te impinge sa cumperi 20 de baxuri de ule