Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţiile oamenilor politici la moartea lui Adrian Păunescu

Publicat in Romania Libera, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Preşedintele României a transmis, vineri dimineaţa, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a poetului Adrian Păunescu.

„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului . În aceste momente de tristeţe doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!", se arată în mesajul şefului statului, citat de NewsIn.

Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, consideră moartea lui Adrian Păunescu o mare pierdere, deoarece acesta a marcat istoria culturii româneşti.

"În primul rând pentru noi toţi este o pierdere, este unul dintre poeţii care au marcat istoria culturii noastre şi unul din pleiada tânără de scriitori, de poeţi recunoscuţi în anii '60-'70. A fost un poet marcant, militant, care s-a implicat în viaţa cetăţii şi care de aceea a avut şi mare impact. A fost unul dintre cei mai apreciaţi", a spus Iliescu, care a transmis sincere condoleanţe familiei.

Mai tânărul coleg al lui Ion Iliescu, Victor Ponta, a declarat vineri pentru Mediafax că moartea lui Adrian Păunescu este o veste "cumplită".

"Este o veste cumplită pentru noi, chiar dacă nu e o surpriză, după starea poetului din ultimele zile. Este o pierdere foarte mare", a spus preşedintele PSD.

"România şi-a pierdut unul dintre valoroşii oameni de litere, tocmai într-o perioadă în care vocile literare româneşti sunt tot mai puţine şi tot mai puţin autentice. Cuvintele sale rămân pentru noi un tezaur deosebit, care se va înscrie pe un loc de frunte în cultura română. Generaţiile noi trebuie să aibă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE majorează uşor tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale de la 1 iulie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunţă că tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005

Un autocar cu 61 de ucraineni s-a RĂSTURNAT pe DN22. Două persoane au fost duse la spital

Gandul acum o ora
Autoritățile au activat planul roșu, după ce un autocar cu 61 de ucraineni s-a răsturnat, miercuri 25 iunie, pe DN22, în urma impactului cu un autoturism, la ieșirea din localitatea Tariverde spre Constanța. UPDATE: Ministerul Sănătății a anunțat că

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Michelle Obama vine pentru prima dată în România / Va fi prezentă la un eveniment în București

HotNews acum 3 ore
Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama va veni în România în luna septembrie, la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie care va avea loc între 17-18 septembrie. Soția fostului președinte american Barack Obama, care a co

Gigi Becali îl avertizează pe George Simion: „El caută război cu mine, dar îi arăt eu”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, i-a transmis un mesaj lui George Simion (38), liderul AUR. Au venit niște, nu vreau să le zic în niciun fel, că nu m-am certat cu ei, nu m-am certat nici cu Simion, eu doar am răspuns la ce a zis,

Soția lui MIHAI Leu, mesaj plin de durere: „Rugați-vă. Astăzi are nevoie de noi”. Campionul se află în comă indusă

Gandul acum o ora
Mihai Leu, fostul mare campion la box, se află în comă indusă la Spitalul Fundeni, după ce a suferit o hemoragie severă, zilele trecute. Soția sportivului a împărtășit un mesaj emoționant pe social-media, în care le transmite fanilor acestuia să se

Studenții protestează joi față de reducerea burselor: „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”

Adevarul acum 3 ore
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România organizează joi, 26 iunie 2025, proteste în toată țara față de propunerea Guvernului de a reduce fondurile pentru bursele studențești.

Trump ameninţă că va pedepsi Spania: Am să negociez eu însumi, o să-i fac să plătească dublu

News.ro acum 49 minute
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va pedepsi Spania după ce premierul Pedro Sanchez a declarat că ţara sa îşi poate îndeplini angajamentele faţă de NATO cheltuind mult mai puţin decât noua ţintă NATO de 5% din PIB, relatează Reuters

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 8 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 7 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/34°
joi

20°/37°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/32°
joi

17°/31°
vin.

16°/32°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/31°
joi

22°/32°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

27°
mie.

17°/36°
joi

18°/38°
vin.

20°/34°
sâm.

21°/28°