În „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură“, criticul Nicolae Manolescu afirmă că poetul Adrian Păunescu avea o vitalitate pură şi copilărească, dar şi viziuni apocaliptice. După 1990 a existat propunerea ca Adrian Păunescu să fie exclus din Uniunea Scriitorilor din cauza osanalelor aduse cuplului ceauşist.

Tudor Gheorghe: Abia acum, când Adrian Păunescu nu mai e, vom realiza cât de mare a fost

Mircea Dinescu: "Păunescu a fost primul scriitor care s-a certat cu Ceauşescu"

Absolvent al Filologiei bucureştene, Adrian Păunescu a debutat cu poezie în 1960, iar editorial în anul 1965, cu volumul „Ultrasentimente". Tânărul Adrian Păunescu s-a impus prin volumele „Mieii primi" (1966), „Fântâna somnambulă" (1968), „Repetabila povară" (1974).

Treptat, talentatul poet s-a îndepărtat de sfera literaturii de calitate, publicând numeroase tomuri masive, „cărămizi" cu coperţi negre, cuprinzând versificaţii impecabile pe subiecte sociale şi politice, inclusiv ode dedicate dictatorului în funcţie, precum şi autoportrete megalomanice: „Iubiţi-vă pe tunuri" (1981), „Totuşi iubirea" (1983), „Sunt un om liber" (1989).

Printre cele mai de succes poezii ale „bardului de la Bârca" se numără „Repetabila povară", poezie emoţionantă despre relaţia cu bătrânii noştri părinţi, dar şi „Rugă pentru părinţi".

Apropiat de Ceauşescu

Relaţia apropiată pe care a avut-o cu dictatorul Nicolae Ceauşescu, căruia i-a dedicat numeroase poeme omagiale, şi mai ales cu fiul acestuia, Nicu Ceauşescu, au făcut ca treptat numele scriitorului să fie considerat cel al unui „poet de curte".

Păunescu s-a justificat după '90 spunând că a făcut şi mult bine din această postură, lucru care nu i se neagă, dar dilema morală rămâne să fie rezolvată de posteritate. „Păunescu a criticat sistemul comunist, luându-l protector pe Ceau