În acest context, România liberă propune următoarea întrebare: se numără România printre ţările ameninţate de atentatele teroriste?
Analiştii din afară contactaţi pe acest subiect cred că primejdia este reală şi că securitatea internă nu trebuie ingnorată, în timp ce specialiştii şi politicienii români apelaţi nu consideră pericolul unul foarte mare.
"Chiar dacă Statele Unite, Marea Britanie sau Franţa oferă o mai mare motivaţie teroriştilor, România ar putea să reprezinte o oportunitate mai bună pentru că nu are un sistem de securitate la nivelul ţărilor menţionate anterior", crede Daniel Korski, expert în cadrul Departamentului pentru Planificare Internaţională al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR) - o organizaţie neguvernamentală paneuropeană.
Potrivit lui Daniel Korski, faptul că - în cazul incidentului din Dubai - explozibilul era ascuns în tuşul de la imprimantă arată că teroriştii inovează în permanenţă.
"De asta trebuie ca şi măsurile de protecţie să fie inovatoare, dar păstrându-se un echilibru cu libertăţile civile de care ne bucurăm cu toţii", menţionează expertul din partea ECFR.
Acesta admite totuşi că grupările teroriste precum al-Qaeda se orientează în special către ţinte "spectaculoase". Din acest punct de vedere - adaugă Daniel Korski - România este mai puţin ameninţată.
"Teroriştii vin la odihnă în România"
Directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor, Iulian Chifu, ar o poziţie mai tranşantă: "De principiu nu putem exclude un eventual atentat, dar incidenţa pentru aşa ceva în România este absolut marginală".
Iulian Chifu aduce în discuţie mai multe argumente. În primul rând - spune analistul - România nu este nici ţintă politică, nici simbolică. Apoi, Bucureştiul are relaţii istorice bune cu statele din lumea arabă care ar putea deţine informaţii despre diverse celule teroriste.