Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popescu (Aviva): Piaţa locală de asigurări se află mult sub nivelul altor state din UE

Publicat in Curierul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Ponderea pieţei asigurărilor în PIB-ul României este de numai 0,3%, în timp ce în Ungaria şi Polonia reprezintă 1,9% din PIB, în Slovenia 1,8%, iar în Cehia şi Slovacia, de 1,6%, respectiv 1,3%, astfel piaţa locală fiind mult sub nivelul altor state din regiune, susţine într-un interviu acordat Curierului Naţional, Mihai Popescu (foto), CEO Aviva România.

Cum aţi caracteriza piaţa asigurărilor în acest moment, după doi ani de criză? Ce se va întâmpla în anii următori?

Cred că un pic mai matură! Şi să vă explic şi de ce: aceşti doi ani de criză au avut şi un impact pozitiv asupra românilor, prin creşterea responsabilităţii individuale. Românii şi-au dat seama că dacă ei nu fac nimic pentru a-şi asigura un viitor financiar, atunci nimeni nu o va face (niciun stat sau Guvern). Este vorba doar despre conştientizarea nevoilor şi asumarea responsabilităţii. Oamenii au înţeles că indiferent de momentele prin care trece economia, priorităţile lor rămân aceleaşi şi nimeni nu le va oferi vreodată protecţie celor dragi sau un venit mai mare la pensie decât ei înşişi.

E drept că dacă comparăm piaţa de asigurări de viaţă din România cu cele ale altor ţări din Europa Centrală şi de Vest vom vedea că suntem încă sub nivelul lor, ponderea acestei industrii în Produsul Intern Brut fiind de numai 0,3%. Piaţa locală de asigurări de viaţă se află astfel mult sub nivelul altor state din regiune. Potrivit datelor UNSAR, în Ungaria şi Polonia asigurările de viaţă reprezintă 1,9% din PIB, de exemplu; în Slovenia, nivelul acestui indicator este 1,8%, iar în Cehia şi Slovacia, de 1,6%, respectiv 1,3%. În primele luni ale anului 2010 piaţa de asigurări de viaţă a crescut cu 4,3 % comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (potrivit datelor CSA) şi mă aştept ca până la finalul anului să se menţină un trend ascendent, dar moderat.

Mai sunt văzu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 43 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 28 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 59 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 51 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°