Guugu yimithirr este o limbă pe care o mai vorbesc cam o mie de oameni. Trăiesc undeva prin provincia australiană Queensland.

Nu însă acolo unde-i întâlnise în 1770 căpitanul Cook pe strămoşii lor vorbitorii de guugu yimithirr care l-au ajutat să introducă în bagajul lingvistic al umanităţii un cuvânt nou, gangurru, pronunţat de noi cangur. După două sute de ani, antropologul John Haviland i-a găsit în 1971 foarte împuţinaţi, strămutaţi în apropiere de oraşul Cooktown a cărui construire fusese o calamitate pentru ei, dar vorbind aceeaşi limbă, limba în care un misionar tradusese cândva Biblia. Sunt aborigeni, aşadar ne vom uita la ei de sus, de pe treapta mai înaltă de civilizaţie pe care ne ştim aşezaţi. Numai că atunci când vorbesc fac nişte precizări la care pe noi nu ne-ar duce capul, deşi ne-a fost dat să ne naştem şi să trăim într-o cultură mai „evoluată”. Iată ce aflăm din cartea lui Guy Deutscher, Through the Language Glass – Why the World Looks Different in Other Languages (Prin oglinda limbii – De ce lumea arată diferit în alte limbi), Metropolitan Books, 2010:

Întreaga lume cunoscută de noi are un sistem egocentric de a indica direcţiile. Vorbitorii limbii guugu yimithirr (al cărei nume înseamnă aproximativ „a vorbi aşa”, adică nu la fel ca alţii) au un sistem geografocentric. Ei nu spun „în faţa mea”, sau „în dreapta copacului” sau „dincolo de apă„”, ci „la nord de mine”, „la vest de copac”, „la sud de apă”. Nici măcar nu au cuvinte care să însemne „la stânga”, „la dreapta”. Copiii învaţă în schimb încă din pruncie cuvintele gungga (nord), jiba (sud), guwa (vest) şi naga (est), pe care le folosesc în chip atât de firesc încât pare şi poate că şi este instinctiv. Dacă eşti cu faţa spre nord şi citeşti o carte, vorbitorul de guugu yimihirr care vrea să te îndemne să continui lectura îţi va spune „mergi mai departe spre est”. @N