În special pentru cei care l-au ascultat sau mai bine spus văzut pe V. Leac performîndu-şi textele, dar care nu l-au citit propriu-zis, va părea destul de stranie o etichetă cu „nostalgie“ lipită poeziei lui. Şi totuşi, fix despre asta este vorba, în special în tripticul care se creează începînd cu seymour: sonată pentru cornet de hîrtie (Editura Hartmann, 2005), trecînd prin dicţionar de vise (Editura Cartea românească, 2006) şi încheind cu foarte recentul toţi sînt îngrijoraţi. V. Leac, toţi sînt îngrijoraţi, Editura Tracus Arte, 2010, 72 p. Debutînd cu poemul ce scria pe mănuşa de baseball a băiatului cu păru roşu – mănuşa de la mîna stângă. vă mai aduceţi aminte de el?, în care se face trimitere, nu în mod explicit desigur, la mănuşa de box a lui Allie, fratele mai mic, mort, al lui Holden Caulfield, pe care ştim că erau scrise nişte versuri, volumul promite deja o combinaţie de naivitate şi inteligenţă, de curiozitate şi fragilitate, de hipersensibilitate şi libertatea aceea specială în care ajungi pînă la urmă să te simţi atît de cumplit de singur. De altfel, trimiterile la Salinger reprezintă o tradiţie păstrată cu obstinaţie în poezia lui V. Leac. Seymour din seymour. sonată pentru cornet de hîrtie, care ne aminteşte, printre altele, de povestirea O zi desăvîrşită pentru peştii banană, în care eroul Seymour se sinucide la final, aparent inexplicabil, DJ Salinger, din dicţionar de vise, şi S. din toţi sînt îngrijoraţi, în care îl detectăm pe acelaşi Seymour, îl menţin pe autorul lui Franny şi Zooey atotprezent în opera lui V. Leac. Celebru mai ales pentru modul în care reuşeşte să se identifice cu personajele sale şi pentru folosirea unor tehnici narative precum monologul interior, scrisorile, convorbirile telefonice prelungite etc., maestru al dialogului, Salinger evită mai presus de orice capcana supărătoare a omniscienţei, lecţie pe care o învaţă foa