„Preşedintele Sarkozy va asocia China la președinția franceză a G20” (Les Echos). „Situația dizidentului chinez, Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2010, nu este subiect de discuții între cele două țări”, (Liberation). „Preşedintele Obama așteaptă o decizie curajoasă care să răspundă nemulțumirilor electorilor” (Osservatore Romano). „Wall Street a șters doi ani de criză bursieră” (Les Echos). „Ben Bernanke, şeful Rezervei Federale, a împins lucrurile prea departe” (Financial Times). „Airbus: revelații privind incidentele tehnice în serie” (Le Parisien/Aujourd'hui En France).
Ziarele franceze şi europene urmăresc cu atenție vizita președintelui chinez în Franţa.
Le Monde consacră prima pagină vizitei președintelui chinez. „Hu Jintao în Franța: domnul Sarkozy vrea sprijinul Chinei înainte de G20”. După doi ani de răceală, vizita marchează reconcilierea diplomatică. Contracte importante, în valoare de 20 de miliarde de euro, au fost semnate în timpul sejurului președintelui chinez la Paris: numai compania Airbus a vândut 102 avioane în valoare de 14 miliarde de euro”. Astăzi, preşedintele chinez, Hu Jintao continuă vizita în Franţa. El se va deplasa la Nisa, în sud-est, pentru discuții importante cu preşedintele Sarkozy pe tema G20. Această deplasare pe Coasta de Azur, la cererea expresă a președintelui Hu Jintao va permite celor doi lideri, mai întâi la Vila Masséna, apoi la o cină într-un restaurant celebru din oraș, să se întrețină pe tema marilor chestiuni internaționale şi mai ales a colaborării cu președinția franceză a G20 care va debuta săptămâna viitoare.
După cum ne informează cotidianul economic Les Echos, „preşedintele Sarkozy va asocia China la președinția franceză a G20”, președinție care şi-a fixat obiective ambițioase, ca reforma sistemului monetar internaţional, asigurarea stabilității preţurilor materiilor prime.