De aproape zece ani, filmul lui Jean-Pierre Jeunet i-a aruncat pe turişti în goana după Franţa „de cinema": cea nostalgică, romanţată şi... nu mai puţin fabuloasă ca însăşi povestea lui Amélie.
,,Pentru cafeneaua lui Amélie faceţi dreapta şi e a şaptea străduţă la stânga", mi-a recitat mecanic, cu entuziasmul unei plăci uitate în megafon, vânzătorul turc de legume de la Marché de la Butte, din Montmartre, întinzându-mi, ceremonios, restul de doi euro cincizeci. O fracţiune de secundă, n-am înţeles dacă ceva anume din înfăţişarea sau accentul meu franţuzesc trăda atât de evident afinitatea pentru filmul devenit cult: „Le fabuleux destin d'Amélie Poulain". După care m-am dumirit brusc: tocmai cumpărasem trei vederi (cu tot cu timbre!) înfăţişând... un aprozar. Nu orice fel de aprozar, ce-i drept, ci chiar „Maison Collignon", prăvălia de fructe şi legume a antipaticului personaj de film. Dar totuşi ...un aprozar.
M-am întrebat, zâmbind în sinea mea, dacă în acea zi turcul - care nu semăna deloc cu neîndemânaticul Lucien din film - vânduse la fel de multă sfeclă şi ardei capia la şapte euro kilogramul pe cât vânduse afişe, vederi şi suveniruri cu Amélie. „După nouă ani, turiştii încă dau năvală aici, c'est toujours Amélie", exclamă el cu năduf, dar şi cu satisfacţia negustorului din tată-n fiu. Pentru micul magazin de la intrarea în Passage des Abbesses, care păstrează deasupra lădiţelor de fructe şi legume patru rame cu pozele personajelor din film, „Amélie " a însemnat o celebritate atât de surprinzătoare, încât proprietarul a ales să păstreze o parte din decorurile filmului, inclusiv inscripţia cu „Maison Collignon" deasupra aprozarului.
Amélie Face Industrie
Un aprozar devenit obiectiv turistic? Nimic ieşit din comun după logica domnişoarei Poulain. Dacă turistul tradiţional merge chitit spre Turnul Eiffel, Jardin des Tuileries sau
