Grupul bancar britanic Royal Bank of Scotland a anunţat, vineri, că în trimestrul al treilea a înregistrat pierderi de 1,146 miliarde lire sterline (1,87 miliarde dolari), după ce în trimestrul al doilea a înregistrat un profit net de 257 milioane lire sterline, transmite Bloomberg.
Cu toate acestea, pierderile înregistrate de RBS în perioada iulie-septembrie 2010 s-au diminuat comparativ cu pierderile de 1,8 miliarde lire sterline înregistrate în trimestrul trei al anului trecut, în condiţiile scăderii provizioanelor pentru creditele neperformante cu 40 de procente până la 1,95 miliarde lire sterline.
Grupul RBS a ţinut să precizeze că în trimestrul trei profitul său operaţional, exceptând pierderile de 858 milioane lire sterline legate de modificarea valorii de piaţă a datoriilor sale, a fost de 726 milioane de lire sterline, comparativ cu pierderi de 1,04 miliarde lire sterline în urmă cu un an.
'Rezultatele pe trimestrul al treilea arată că am continuat să înregistrăm progrese în revenirea noastră', a declarat directorul general de la RBS, Stephen Hester.
În anul 2008, RBS a înregistrat cele mai mari pierderi din istoria unei companii din Marea Britanie, 24,1 miliarde de lire sterline, şi mai multe mii din angajaţii băncii şi-au pierdut locurile de muncă. Royal Bank of Scotland a fost salvată numai prin intervenţia guvernului, care deţine în prezent o participaţie de 83 la sută din RBS.
În România, RBS a preluat fosta ABN Amro România şi în prezent RBS România are active de peste 2,2 miliarde de euro